Apartamentul lui Ri Jun era înconjurat de polițiști și bandă galbenă cu inscripția „Nu treceți!” Un avertisment care adună o mulțime de gură-cască până la urmă, curioși să afle de ce venise poliția acolo. Mai mult de-atât, erau cu toții curioși să afle care era treaba cu cutia cu fundă roșie. De aceea și se înghesuiau ei spre ușă, dând de furcă polițiștilor puși acolo să păzească intrarea.

Astfel, în mijlocul acelei nebunii, nimeni nu văzu un martor tăcut ascuns în umbră. Unul al cărui apartament, cel cu numărul 502, avuse ușa întredeschisă în tot acel timp, iar doi ochi curioși priviră cu mare atenție la tot ce se întâmpla acolo. Ochii unui martor care se grăbi să închidă ușa cât de curând, în momentul în care îi văzu pe DooSan și SolHi ieșind din ascensor și îndreptându-se spre locul crimei.

***

„E al naibii de interesant teatrul ăsta,” murmură DooSan când văzu învălmășeala din fața apartamentului lui Ri Jun.

„Credeți, procuror Han?” Îl întrebă SolHi, c-o ușoară batjocură în glas. „Credeam că-i doar rutina acestor cazuri. Dar, se pare că m-am înșelat și nu sunteți obișnuit cu astfel de spectacole. O să vă obișnuiți însă, cât de curând. Dacă nu, o poți chema pe mami să-ți schimbe scutecul, căci… nu că aș fi pretențioasă, dar chiar n-aș vrea să fiu obligată să suport anumite… mirosuri.” După care privi la DooSan, schițând un zâmbet ironic, ca să-i facă cu ochiul într-un final.

Comentariul ei îl făcu și pe DooSan să zâmbească. Cum nu de altfel, când găsise șansa perfectă să facă glume pe seama ei. De aceea și spuse, „Ceva cunoscut, nu? Anumite mirosuri mă refer, detectiv Ian.” Întrebare care primi drept răsplată un mârâit din partea lui SolHi și ceva spus „de bine” la adresa lui. Un răspuns care îi dădu totuși anumită încredere lui DooSan, căci spuse apoi cât de curând, „Vorbind totuși de astfel de cazuri: am impresia că nu-i ceva pentru stomacul dvs sensibil, detective! Sau nu, stai, uitasem: știți cum se simte, căci cunoaștem ambii un caz asemănător, de acum șapte ani, când un om a murit într-o baltă de sânge… exact ca acum.”

Spre marea lui surprindere, SolHi rânji și-i spuse, „Cum să nu știu când am avut un așa bun maestru, Procuror Han? Vă amintiți despre ce vorbesc, nu? S-a întâmplat tot acum șapte ani, la Terapie Intensivă și nu într-un depozit ca în cazul meu. Singura diferență era că eu am fost cât pe ce să fiu victima, în timp ce dvs călăul, un ticălos de altfel, care a pus o pernă peste fața unei persoane inconștiente. De aceea, procuror Han, mai aveți și alte sfaturi utile despre cum aș putea ucide?” O remarcă care se simți ca o dureroasă palmă peste fața lui DooSan, ceva ce-l făcu să strâmbe din nas în cele din urmă.

Văzându-l privind în altă parte, SolHi zâmbi triumfătoare. Cum nu de altfel când câștigase acea mică bătălie. După care, scuturând mănușile de latex în fața lui, îi întoarse spatele și se îndreptă spre ușa apartamentului lui Ri Jun. O reacție care-l făcu pe DooSan să strâmbe iar din nas și să mârâie un „Ciocănitoarea Uddi!” printre dinți, chiar în spatele ei. După care, încă cătrănit că pierduse lupta ceea, o urmă, arătându-i polițistul de la intrare ID-ul ca să fie lăsat să treacă.

***

„Drăguță priveliște!” Glumi Kan, privind cu atenție la trupul victimei, care zăcea pe jumătate în afara cutiei.

„Favorita mea,” răspunse DooSan, aplecându-se nițel de spate ca să poată cerceta trupul mai îndeaproape.

Victima era o femeie la 30 de ani, cu păr roșu, rochie mini de culoare crem deschis, pantofi roșii cu toc înalt și un fel de fundă roșie în jurul taliei. O fundă destul de mare, dar care nu fu totuși de-ajuns ca să acopere rănile urâte de pe trupul femeii, care părea să fi fost târâtă prin tot orașul, goală.

Văzând-o arătând astfel, în timp ce-i verifica brațul să vadă de nu consumase droguri, DooSan întrebă, „Se știe cine-i?”

„Lee Ha Ni, 28 de ani. Chelneriță. A găsit-o iubitul ei, cel de colo, care a și chemat de fapt poliția. De fapt… unul din mulții iubiți, dacă sincer,” spuse Kan, forțând un rânjet.

„Unul dintre mulți?” Întrebă DooSan, confuz. „Nu-mi zi: prostituție?” Apoi, îndreptându-se de spate, privi la Ri Jun, care era interogat de Yoon Suk în acel moment.

Kan privi cât de curând în aceeași direcție. Spre deosebire de DooSan însă, Kan nu era deloc calm. Din contră, își tot scărpina ceafa în timp ce spuse, confuz, „Video-chat. Dar, mai nou, decise să facă și „livrări personale.” Cică pentru diversitate.”

Fu rândul lui DooSan să rânjească ironic, „Da, văd și eu cum s-a terminat diversitatea. S-a întâmplat aici?”

„Noop. După cum vedeți a fost „livrare specială,” spuse Kan, făcându-i cu ochiul lui DooSan. Văzându-l însă pe acesta încruntându-se, Kan îi arătă cu capul spre funda roșie de pe cutie.

Într-un final tresăriră ambii când auziră chiar în spatele lor, „Arcul roșu al morții,” spus de SolHi. Și, privind în spate, o văzură aplecându-se și cercetând rănile de pe trupul victimei. Astfel, prea concentrată pe ce făcea, SolHi nu le atrase prea multă atenție lui Kan și DooSan, care schimbară într-un final priviri. Confuzie pe care SolHi reuși s-o alunge când spuse, „Din câte văd a avut destulă distracție pe ziua de azi: multiple răni pe tot corpul, 0 semne de injectare, ceea ce înseamnă că-i „curată,” și, cireașa de pe tort, o frumoasă rană la cap. Deci, alte întrebări?” Întrebă ea, privind insistent la cei doi bărbați, care făcură la fel.

„Da, am eu una,” spuse DooSan dintr-o dată, ridicând mâna. „Cine-a ucis-o?” O întrebare menită s-o provoace pe SolHi.

Ea, fără să se piardă cu firea, răspunse, zâmbind, „Cred că l-am văzut dând târcoale pe aici, cu ID-ul „Procuratura” atârnat la gât.” O remarcă ce-l făcu pe DooSan să rânjească, neplăcut surprins că fusese luat el la mișto în cele din urmă.

DooSan își schimbă însă cât de curând ținta, în momentul în care îl auzi pe Yoon Suk spunând, „1-0 pentru SolHi, Procuror Han. Astfel, de nu vreți să fiți tras la răspundere pentru moartea acestei tinere, vă sugerez să n-o provocați pe sombe Ian. În caz contrar… la sigur îl întâlniți pe diavol.”

„Spune-mi ceva nou,” mârâi DooSan. „Și da, uitasem cine-i de fapt Câinele de Vânătoare în echipa asta.” În cele din urmă, simțind o ușoară mângâiere pe spate, mult prea delicată decât ar fi trebuit s-o simtă în astfel de clipe, DooSan privi chiorâș la Kan când acela îi spuse cu voce dulce, de parcă i-ar fi vorbit iubitei sale, „Singurul Câine de Vânătoare dintre noi sunteți dvs, Procuror Han. Ceva știut de toți de altfel.”

Reading on Amazon or a pirate site? This novel is from Royal Road. Support the author by reading it there.

Acea turnură de situație nu fu cu siguranță ceva ce DooSan așteptase. Chiar și așa, fără să se piardă cu firea, se trase un pic mai departe de Kan, mârâind la el un, „Ți-ai ales greșit prada, baby.”

Kan surâse și-i răspunse vesel, „Stai fără grijă, scumpo, căci încă iubesc femeile. Și, fără supărare, dar chiar nu sunteți pe gustul meu.” După care îi făcu lui DooSan cu ochiul.

Acesta, arătându-și colții, ca un adevărat Câine de Vânătoare, mârâi iar, „Și Slavă Domnului că-i așa dacă sincer!”

Acel picant schimb de replici dintre Kan și DooSan îi dădu lui Yoon Suk de înțeles că era timpul să pună niște lemne pe foc. De aceea și spuse în glumă într-un final, „De altfel nu-i nimic greșit când sombe Kan spune că iubește doar femeile. Mai bine zis, ultima dată când a iubit el o femeie, a fost nevoie de intervenția SWAT ca să fie salvat. Motivul? Ei bine, încercând să scape nevătămat din mâinile soțului „porumbiței,” iubărețul nostru a ieșit pe fereastră. A avut însă noroc să nu cadă de-acolo, căci a rămas înțepenit în…”

Tăcu dintr-o dată, tresărind, în momentul în care Kan strigă de răsună întregul apartament, „Oh Yoon Suk! Îți cauți cumva moartea, scumpule?”

Deloc deranjat de furia detectivului, Yoon Suk zâmbi și spuse, „Desigur că nu. Doar… îl puneam pe Procuror Han la curent cu ultimele noutăți. Pentru asta nu-i ucis nimeni, nu?”

„S-o crezi tu,” mârâi iar Kan. „Că nimeni nu-i ucis pentru că vorbește mai mult decât trebuie. Așa că, de nu vrei să fii ucis pentru ceva banal, ți-aș sugera să-ți ții limba după dinți.” După care, înțelegând că dacă mai stă mult pe acolo o să se sfârșească rău pentru mulți, Kan le întoarse spatele și se duse să cerceteze baia.

Văzându-l pe Kan plecând, Yoon Suk înțelese că cam întrecuse măsura în ziua aceea și-și ținu limba după dinți. Nu la fel se întâmplă cu DooSan, pe care se pare că-l mânca spatele, căci spuse curând după asta, „Deci, ca să găsim criminalul, ce trebuie să facem mai întâi e să-l găsim pe „iubăreț.” O remarcă care chiar îl făcu să simtă fiori reci pe spate și, privind spre ușa băii, îl văzu pe Kan sfredelindu-l cu privirea, gata să-l rupă în bucăți.

Acea scenă „romantică” o făcu pe SolHi să zâmbească. Înțelegând însă că profesionalismul se cerea acolo înainte de toate, își drese glasul și spuse, „Să știi că ai dreptate, Câine de Vânătoare, căci aici la sigur e efectul boomerang.”

Arătându-i dinții, căci chiar nu iubea el când SolHi îl numea Câine de Vânătoare, DooSan deveni dintr-o dată cel mai serios om când întrebă, „Efectul boomerang? Ce ai în vedere acum?” Dar, în timp ce aștepta răspunsul, își surprinse un gând trecându-i prin minte, acela că „Nu-i proastă deloc.”

Și avea de fapt dreptate, căci SolHi nu doar fusese cea mai bună studentă la Academia de Poliție, ci și învățase să găsească piste acolo unde nimeni nu le căuta. Așa cum se întâmplă și în acel caz, când ea le spuse, arătându-le rana de la ceafa victimei, „8-10 centimetri lungime, 2-3 adâcime. Ceva ce-mi dă de înțeles ca fost făcut de cineva care stătea chiar lângă ea. De la spate mai bine zis și fără semne de rezistență de altfel.”

„Ceea ce înseamnă că a fost luată prin surprindere.”

„Cel mai probabil, și da, Procuror Han, chiar învățați repede, pe când eu credeam că aveți de fapt creier de rață.”

„Mereu muști când vezi prada?” Întrebă DooSan, rânjind.

„Doar de-i drăguță.”

„Exact ca domn procuror al nostru, care-i cu siguranță una drăguță,” glumi Yoon Suk. Văzând însă mutrele acre ale lui DooSan și SolHi își zise că e timpul să spele putina și le întoarse spatele, îndreptându-se spre Kan.

În cele din urmă, scuturând brusc din cap ca să poată gândi iar normal, DooSan bombăni, „O să mă obișnuiesc cu asta. Într-o zi. Cred.” După care scutură mănușile de latex chiar în fața lui SolHi, ridicându-se în picioare după ce stătuse în pirostrii lângă victimă.

Într-un final, auzind-o pe SolHi spunând, „Îți recomand să nu faci asta de ți-i la gâtul tău, procuror Han,” DooSan o privi încurcat. Înțelese însă curând ce avuse ea în vedere când SolHi spuse, „Mă refeream la faptul că nu se știe când sau cum poți termina ca ea.”

Zâmbind, căci comentariul ei îl înveselise nițel, DooSan spuse, „Stai fără grijă, cățelușule, că n-o să-ți înfigi tu colții ascuțiți în carnea mea dulce, căci… mai bine să ne întoarcem la ale noastre. Cum crezi, cine-i atacatorul? Unul din clienții ei?”

„Pariez mai degrabă pe-o soție geloasă. Astfel de lucruri mereu se termină prost.”

„Sau poate doar un joc… fierbinte s-a terminat nu așa cum trebuia să se termine.”

„C-o astfel de rană la cap? Doar dacă era maniacă și iubea să fie rănită. Ceva ce totuși nu cred, că era din grupul tău, mă refer. Așa că…”

„De ce? Era cumva din…”

„Nici să nu îndrăznești să spui că era din grupul meu că jur că-ți frâng gâtul, procuror Han. Am ucis odată, îți amintești, nu? Ei bine, pot s-o mai fac odată, iar locul ăsta e cât se poate de perfect,” șuieră SolHi cuvintele printre dinți chiar în fața lui DooSan, făcându-l pe acesta să-și țină limba după dinți, deși tare-l mai mânca spatele să mai spună ceva.

În cele din urmă, când auziră „Cine mama naibii va permis să-mi atingeți trupul?” chiar în spatele lor, ambii tresăriră și priviră la membrii CNS, care tocmai intrau pe ușă.

Văzând cine intrase, DooSan scutură mai întâi din cap, cu reproș, după care spuse, râzând, „Trupul tău? Ia, Park GhiYon, nimeni nu te-a atins… încă. O putem face însă, de-i iei locul moartei.” Se încruntă însă cât de curând când SolHi spuse:

„Văd că vă cunoașteți bine. Nu-mi spune: un iubit cumva?” O remarcă care-i făcu pe cei doi bărbați să strige în același timp, „Ai căpiat cumva?” Strigăt care n-o impresionă deloc pe SolHi, la fel cum nu păru deranjată de „furia lor,” căci doar strânse din umeri într-un final.

Spre deosebire de ea, care era calmitatea în persoană, GhiYon abia se abținea să nu-i sară asupra din cauza comentariului cela. De aceea îi și spuse într-un final, „În loc să spui lucruri stupide, te-ai îndepărta mai bine de trupul meu, novice!”

„Dacă zici?!” Răspunse SolHi, cumva plictisită. După care, căscând, îi întoarse spatele, nu înainte să-i spună, „E toată a ta, iubitorule de păpuși.” Ceva ce-l făcu pe GhiYon să simtă că era pe cale să explodeze, tot privind cu ură în urma ei cât ea se apropie de Kan și Yoon Suk.

În cele din urmă, cu maxilarul tremurându-i ușor, necontrolat, privi GhiYon la DooSan, pe care-l întrebă, „Cine-i… ea?”

„Ea? Aaa, Ian SolHi! Detectiv și… noutăți: lucrăm mai nou împreună.”

„Ian SolHi! Faimoasa durere de cap?” Aproape că strigă GhiYon. Ceva ce-l făcu pe DooSan să-i astupe gura și să-l tragă după el într-un colț al camerei.

Acolo, stând chiar în fața lui GhiYon și cu spatele la ceilalți, care nu-i scăpau din priviri, DooSan îi spuse medicului legist, șuierând printre dinți, „Ți-ai pierdut cumva mințile, Park GhiYon? Cum mama naibii poți spune asta în gura mare? Era un secret. Și… durere de cap?! E prea drăguț spus. Eu i-aș zice Vrăjitoarea Modernă, că doar mătura îi lipsește.”

Spre marea lui surprindere, GhiYon spuse, „Ceva ce-ar trebui să te pună totuși pe gânduri, căci… vrăjitoarele moderne sunt mai rele decât cele din trecut, prietene. Astfel, de nu ești atent, poți ajunge în patul ei.” După care, rânjind fericit, îl bătu pe DooSan pe umăr. Deveni însă serios în clipa în care îl văzu pe DooSan aruncând flăcări pe nas și-i spuse, „De altfel are dreptate, pe lângă deșteaptă mă refer.”

„Ce anume?” Se interesă DooSan, inspirând adânc ca să se calmeze.

„Că victima a fost ucisă de la spate. Doar arma n-a menționat-o. În rest… știe tot. Mai bine decât mine de altfel.”

DooSan îl privi pe sub sprâncene, „Iar tu ai aflat de armă fără să vezi rana? Nu-mi zi: ești și tu vrăjitor cumva?”

„Da, da, poți să-ți bați joc cât vrei, dar… poate că nu-s vrăjitor eu, da membru CNS încă sunt. Și… rana ceea, am văzut-o când intram. Ceva ce-am mai văzut și mai înainte dacă sincer. O rană făcută de o crosă de golf. Așa că, procuror Han, îți sugerez să găsești jucătorul acum, căci sunt cât se poate de sigur că a folosit capul ei în loc de minge.”