„Stați așa să înțeleg și eu,” șuieră Kan printre dinți, stând chiar în fața lui DooSan și a lui Gi și privindu-i pe ambii ca pe doi dușmani. „De ce aveți voi nevoie e ca SolHi să se prefacă „mielușelul inocent” și să-i permită lupului s-o prindă în plasă, corect?” Apoi, de parcă ar fi înnebunit, începură să-i scapere ochii de prea mare furie.

Detectiv Gi însă, care era deja obișnuit cu modul lui Kan de a fi, îi spuse sigur pe sine, „Așa e. Ai dreptate. De altfel inițial plănuisem ca So Hi Na să fie momeala. Numai că tipul a preferat-o pe SolHi și nu pe detectiv So. De fapt a ales-o pe ea drept „victimă” de imediat ce-a intrat în sală. De aceea și-am rugat-o noi pe detectiv Ian să ne ajute cu operativul ăsta.”

„Doar peste cadavrul meu,” îi strigă Kan, privindu-l pe Gi țintă în ochi. „Și știi de ce? Pentru că n-am de gând să-mi pun în pericol oamenii pentru operativele altora.”

„S-o pui în pericol? Mi se pare că exagerezi acuma, Kan,” îi spuse Gi, oarecum supărat, căci chiar nu-i era pe plac neîncrederea colegului său.

„Ba nu exagerez eu deloc. Și știi de ce? Pentru că știu prea bine ce se poate întâmpla în astfel de cazuri. Prin urmare nici nu poate fi vorba ca Ian SolHi să participe la operațiunea dată.”

„Eu cred însă…,” vru să intervină DooSan în discuția lor. Tăcu totuși auzindu-l pe Yoon Suk spunând:

„De altfel ce-a spus sombe Kan nu mi se pare deloc exagerat, căci… doar gândiți-vă la asta: tipul a pus ochii pe detectiv Ian de cum aceasta a intrat în sală. Ba chiar s-a apropiat de ea și a intrat în vorbă cu ea, făcând schimb de telefoane într-un final. După mine e chiar suspect.”

„La ce anume te referi?” Se interesă DooSan.

„La faptul că tipii ăștia, cunoscuți în cercurile noastre precum „colecționari de femei,” nu-s proști deloc. De altfel, din câte știu, înainte de a aborda o femeie, ei îi cercetează bine trecutul, cu ce se ocupă, câți bani pot obține de la ea și, ce-i mai important, ce anturaj are. În cazul lui sombe Ian însă a decurs totul prea lejer. Anume asta și mi se pare ciudat.”

„După mine tipul se prea poate să fi fost interesat în Ian SolHi din cauza frumuseții. Să fim sinceri, Ian SolHi e o femeie la care mulți bărbați visează,” spuse Gi.

„Și totuși e o femeie bine-cunoscută,” spuse Yu, făcându-i pe toți să-l privească țintă. „Mă refer la procesul de acum șase ani, un proces care a făcut-o „faimoasă.” La fel și recentul „scandal” când a fost fotografiată ieșind din apartamentul procurorului Han, cu care a fost acuzată că și-a petrecut noaptea. După mine e imposibil ca cei de teapa „muscoiului” vostru să n-o cunoască.”

„Eu însă sunt de altă părere,” spuse A Rim. „Mă refer la faptul că nu toți o țin minte datorită acelui proces. În cazul recentului „scandal,” cum îl numesc toți, fața ei n-a fost clară în poza din reviste. Doar numele ei a fost menționat și acela voalat. De aceea, e probabil ca s-o fi ales doar pentru că arată bine și că s-ar putea ca aceia să creadă că e din familie avută. Azi la sală a ajuns în mașina dvs, procuror Han, nu-i așa?”

„Mmm, așa e. Dar, de-ar fi văzut-o cineva ieșind din mașina mea, ar fi bănuit că e ceva între noi și nu cred că s-ar fi băgat să-mi sufle fata de sub nas,” spuse DooSan, încrezător în sine. SuJin însă pufni în râs, ceea ce-l făcu pe DooSan să se încrunte. „Am zis ceva comic?” Îi spuse el tânărului pe un ton iritat.

„Absolut,” răspunse SuJin fără ezitare. „După mine chiar arătați a fi din grupul celor cărora le poți sufla fata de sub nas. De altfel, din câte am înțeles, „muscoiul” s-a apropiat de ea și chiar i-a obținut și numărul când dvs erați „pe fază,” nu?” O remarcă care îi făcu pe cei prezenți să surâdă, căci chiar avea SuJin dreptate: DooSan o păzise doar de formă la sală. Ba chiar părea c-o duse acolo anume ca să-l prindă pe „muscoi” în plasă.

„Bine că le știi tu pe toate,” bombăni DooSan sub nas. Apoi, privind țintă la Kan, îi spuse, „Cum ar fi cum n-ar fi eu tot cred că detectiv Gi are dreptate: faptul că SolHi e implicată e mai puțin periculos decât dacă individul ar fi ales o civilă.”

„După mine e mai periculos acum că SolHi a fost reperată de indivizii ceia,” insistă Kan în teoria lui.

„Desigur că e periculos,” spuse DooSan surâzând. „La cum o știu pe SolHi, cineva o să iasă rănit după asta.”

„Ori cea rănită poate fi ea,” nu se dădu Kan bătut. „Pentru numele lui Dumnezeu, vorbim de „colecționari de femei,” din cei cărora nu le tremură mâna să apese pe trăgaci de-o să simtă că-s amenințați. Mai ales… de-o să afle că SolHi e detectiv, scapă de ea fără să clipească. De aceea și n-o să accept eu în veci operativul ăsta. Nu cu SolHi în rol principal.”

„Iar eu continuu să cred că exagerezi acuma,” îi spuse Gi pe un ton sever. „Detectiv Ian nu participă prima dată în misiuni sub acoperire. E bine pregătită și va ști ce-i de făcut în caz de pericol. În cazul unui civil însă poate fi mult mai primejdios. Și… ce mama naibii te înfierbânți atâta? De parcă i-ai fi tată și n-o lași să meargă la întâlnire și asta doar pentru că ești gelos.”

„Tată nu-i sunt. Asta însă nu înseamnă că n-o s-o apăr, căci Ian SolHi e mai mult decât o fiică pentru mine. De aceea și insist ca ea să nu fie implicată în cazul dat. De altfel nu trebuie să se implice. Nu în asta.”

„Dacă ne-ați spune motivul pentru care Ian SolHi n-ar trebui să se implice nu cred că alții ar insista,” murmură A Rim, fapt pentru care fu răsplătită de Kan cu un mârâit. „Da, da, știu că puteți mușca,” spuse ea, fără să se sinchisească de privirea ucigătoare a detectivului. „Totuși cred că am dreptate: ascundeți ceva important legat de Ian SolHi de nu vreți să se implice în operațiunea dată. Am dreptate?”

„Da. Ai dreptate. Dar… e ceva ce alții nu trebuie să știe și ce n-o să se afle din gura mea. Așa că… nu insistați să aflați ce anume. Doar… țineți-o departe de probleme! Și de operativul dat desigur.”

„Ba n-o să cedez nici eu,” spuse Gi dintr-o dată, făcându-l pe Kan să-l privească crucit. „Oricare n-ar fi motivele tale ca Ian SolHi să nu se implice în asta, eu nu renunț la ajutorul ei. Prea mult umblăm după indivizii ăștia ca să renunț acum, Kan. Prea multe victime la activ ca să mă dau bătut.”

„Nimeni n-a spus să te dai bătut. Doar… alege altă „momeală,” insistă Kan.

„Asta ar dura prea mult,” spuse DooSan. „Și… nu-i sigur că o să funcționeze. Din contră, de SolHi dispare acum din peisaj, poate să-i alerteze pe indivizi și să-i facă să se dea la fund. Apoi, când noi n-o să mai fim cu ochii pe ei, o să reapară și alte victime o să fie la sigur.”

„Exact de asta și nu vreau nici eu să cedez,” insistă Gi. „Oricum… singura care consider că poate decide e doar detectiv Ian. Și… cum ea n-a fost împotrivă să ne ajute atunci nu renunț nici eu.”

„Chiar și dacă o să aibă de suferit?” Strigă Kan.

„Da,” strigă Gi la rându-i. „Ceva de care totuși mă îndoiesc, căci știu prea bine cine e Ian SolHi, știu cât de profesionistă e și mai ales știu că e capabilă să se apere singură. De n-ar fi fost așa n-aș fi insistat să se implice. Din contră… i-aș fi spus să se țină cât mai departe de sală și să nu se implice în probleme. Dar… acum e prea târziu pentru schimbări, Kan. E timpul să luăm decizii drastice și să facem tot posibilul ca indivizi ăștia să plătească pentru tot ce-au făcut.”

„Nu însă cu prețul pe care-l propui,” strigă Kan iar.

„Prețul? Despre ce mama naibii vorbești acum, detectiv Kan? Ce i se poate întâmpla lui SolHi dacă se implică în operativul dat? Și mai ales, nu înțeleg de ce te tot opui atâta când știi că SolHi e capabilă să ducă operativul ăsta la capăt și să-l termine cu succes,” strigă DooSan.

„Da. SolHi e capabilă de ce spuneți. Nu m-am îndoit nicicând de asta. Dar, ceea ce uitați voi e că SolHi e tot femeie. Una care poate suferi în mâinile „colecționarilor” voștri. De aceea și nu vreau să se implice. Nu acum când suferă atât de mult din cauza că și-a pierdut mama.”

„Iar eu tocmai din cauza asta și vreau să se implice,” insistă DooSan. „Ca să uite, SolHi are nevoie să fie concentrată pe altceva. Ea însă, la moment, se poate concentra doar pe muncă, iar operativul ăsta e perfect.”

„Perfect ca s-o îngroape odată și pentru totdeauna.”

DooSan îl privi crucit. „S-o îngroape? Tu chiar crezi că anume din cauza asta și insist să se implice? Pentru că-i vreau răul?”

„Da. Anume asta cred: că vreți s-o faceți să sufere mai mult decât suferă deja.”

„Detectiv Kan, întreci măsura acum! Eu nu-mi doresc ca SolHi să sufere.”

„Iar eu nu-mi doresc ca ea să fie implicată în cazul dat. Și n-o să-i permit nicicând să facă asta.”

„Nu până nu-mi spui motivul, Kan. De ce trebuie SolHi să stea departe de asta? Sau… ar trebui s-o întreb pe ea cumva?”

„N-ați îndrăzni,” șuieră Kan printre dinți, apropiindu-se amenințător de DooSan. Ba chiar părea că detectivul era gata-gata să sară la bătaie. Apoi, privindu-l pe DooSan în ochi, Kan spuse oarecum mârâit, „Și n-o să-i vorbiți nicicând despre astfel de lucruri delicate de într-adevăr țineți la ea, procuror Han.”

„Delicate?! Despre ce naiba vorbești acum?”

„Despre…,” strigă Kan dintr-o dată. Se opri însă la jumătatea gândului, dându-și seama că chiar nu-i putea spune lui DooSan și altora despre ceea ce știa. De aceea și decise să schimbe brusc subiectul și spuse, „Despre tot ce se întâmplă la moment. Sau ce… vi se pare puțin s-o implicați într-o operațiune atât de riscantă? Mie însă mi se pare a naibii de periculos. Mai ales pentru ea, căci… vorbim de extorsiune și de alte delicte asupra femeilor, pentru numele lui Dumnezeu. Să se implice SolHi în asta ar însemna să se îndrepte spre un drum de pe care nu se va putea întoarce. Eu nu-s de acord ca ea să se implice și punctul.”

„Oricum nu tu decizi, ci detectiv Ian,” îi spuse Gi, sigur pe sine, arătându-i ecranul telefonului cu un mesaj primit de la SolHi, care le spunea, „Cafeneaua „Shy,” într-o oră. Pasărea a intrat în colivie.”

„Voi la sigur ați căpiat,” șuieră Kan printre dinți.

„Da. Poți să crezi asta de vrei. Eu însă nu renunț,” spuse Gi. „Și… nu fii atât de drastic cu ea, căci… eu cred în ea și că poate rezolva cazul cu succes.”

„Da. Poate să-l rezolve ori se poate termina tragic,” spuse Kan pe un ton mârâit, oprit la doar un pas de Gi și privindu-l țintă în ochi. „De aceea… ține minte ce-ți spun, Gi, de i se întâmplă ceva lui SolHi în timpul operativului, vă sugrum pe toți cu mâna mea, m-ai înțeles? Și nici n-o să-mi tremure deloc mâna, te asigur, căci… SolHi pentru mine e totul.” După care Kan ieși, trântind ușa în urma lui.

„Și acum, asta ce-a fost: declarație de dragoste ori scenă de gelozie?” Întrebă A Rim într-o doară. O remarcă care-i făcu pe bărbații din birou s-o privească chiorâș. „Am zis și eu așa. N-o luați numaidecât în nume de rău.” După care, înțelegând că era totuși timpul să tacă, A Rim își ținu limba după dinți. Mai ales după ce SuJin aruncă spre ea un cub de lemn pe care îl avea pe masă.

Dar, deși A Rim tăcuse și crezuse că se va termina totul de ea nu mai spune nimic, se înșela, căci reușise cumva să-i pună în alertă pe ceilalți. În special pe DooSan, care se încrunta tot mai des după plecarea lui Kan. Motivul? Acel „SolHi pentru mine e totul,” spus cu atâta patimă de detectiv, îl fripse la inimă, căci asta însemna pentru el doar un singur lucru: un nou rival îi ieșise în cale și-i îngrădea drumul spre inima lui SolHi.

***

După ce plecase din birou, tunând și fulgerând din cauza furiei simțite, Kan își spuse că era absolut necesar să plece de acolo și cât mai repede posibil. De nu, de n-ar fi plecat cât mai curând de acolo, la sigur i-ar fi sucit cuiva gâtul doar ca să se liniștească. Ba mai mult… era sigur că dacă nu pleacă avea să-i facă mai întâi felul lui DooSan, căci anume pe el îl acuza în acele clipe că n-avea grijă de SolHi și c-o expunea fără să fie conștient de cât rău îi făcea acceptând ca ea să se implice în acel operativ.

De altfel Kan ajunse de mult să-l „urască” pe DooSan pentru simplul fapt că acesta începuse să aibă influență asupra lui SolHi, în timp ce el pierdea acea „putere” pe care mereu o avuse asupra ei. La fel… ura să vadă că ea se îndrăgostea tot mai mult și mai mult de DooSan, când mai înainte tot ce-și dorise era să stea cât mai departe de el. Acum însă îi era alături, în ipostaze tandre de multe ori, și părea că visa la acea iubire. În același timp, Kan ura că devenise slab în fața ei și-i permitea să se îndepărteze tot mai mult de dânsul.

„Ar fi trebuit totuși să nu le permit nicicând să se întâlnească,” își surprindea Kan tot mai des acest gând trecându-i prin minte. „De nu… cea care va suferi va fi SolHi fără doar și poate. Dar… se pare totuși că nu-mi stă mie în puteri să-i țin departe unul de celălalt și la fel se pare că, insistând ca ei doi să lucreze împreună, n-am făcut decât s-o condamn pe SolHi la și mai multă suferință.”

Același gând îi trecea și în acele clipe prin minte în timp ce se îndrepta spre parcare. La fel iar simți că era capabil s-o răpească pe SolHi și s-o ducă cât mai departe de acolo, căci, de când începuseră să lucreze împreună, ajunse să țină cu adevărat la ea. Dar, deși simțea el toate astea, eșua mai mereu în a o ține departe de probleme. În același timp eșuase și el în ai fi un sprijin în toate și, mai mereu, ajunse de-o lăsase singură. Din această cauză și se apropiase atâta DooSan de ea, pentru că ea-și dorea pe cineva alături. Cel puțin asta ajunse Kan să creadă și, tot mai des, simțea gelozie față de DooSan.

Era însă o gelozie diferită de cea pe care credeau alții c-o simțea el. Kan nu și-o dorea pe SolHi alături ca femeie, ci pur și simplu o iubea pentru felul ei de-a fi, pentru că era puternică și pentru că trecuse peste toate cu capul sus, mereu. În același timp ajunse să simtă pentru ea mai mult decât ar fi putut simți un tată pentru a sa fiică, căci, deși Kan nu avuse copii, își dorise mereu unul, ca să-i fie mereu alături și să-l ajute în toate, să-l protejeze de rele și să-l îndrume în viață. Probabil de aceea și se atașase atâta de SolHi până la urmă, căci în ea văzuse acel copil neprotejat la care visase mai mereu. Dar, deși el avuse mereu grijă de ea ca un părinte, alții văzură în grija lui o dragoste diferită: cea a unui bărbat față de o femeie. Chiar și așa, deși știa că nu-i bine ca alții să aibă acel gând față de ei doi, Kan nicicând nu-i corectase. Din contră, părea că făcea totul ca să alimenteze acele zvonuri și asta pentru că simțea el că doar astfel o să-i țină pe „neserioși” departe de SolHi.

În acele clipe însă, când își dădu seama că anume DooSan, despre care își dăduse seama că avea sentimente frumoase pentru SolHi, o punea în pericol, Kan simți că într-adevăr eșuase. Și nu doar ca bărbat eșuase. Eșuase la fel ca părinte, așa cum se întâmplase demult când își pierduse soția și copilul visând să facă altora dreptate.

Își tăcu însă vocea minții și la fel alungă din cap acele gânduri despre un trecut îndepărtat și nedrept față de el când simți că cineva se apropia în fugă de el. De privit însă nu privi în urmă să vadă cine venea, căci era deja sigur că era anume DooSan, pe care ajunse să-l cunoască „după miros” cum s-ar spune și la fel să-i recunoască și pașii, căci anume după zgomotul pașilor ajunse Kan să poată recunoaște de-i omul de nădejde sau pur și simplu înșelător.

Nu se înșela de altfel - anume DooSan fugise după el după ce detectivul plecase din oficiu. Motivul? Acel „SolHi pentru mine e totul,” care-l râcâia pe bărbat pe dinăuntru și nu-i dădea voie să respire liber. Din această cauză și-și spuse el că trebuie neapărat să afle ce gândea Kan și mai ales ce simțea el pentru SolHi, doar ca să știe cum să acționeze mai apoi.

Ieșind din birou însă nu-l văzu pe Kan pe coridor așa cum bănuise. Nici măcar pe acoperiș nu-l găsi, căci prima dată îl căută acolo, știind că și el ca și SolHi obișnuia să-și petreacă timpul pe acoperiș când era supărat sau nervos. Apoi, când văzu că Kan nu era pe acoperiș, fugi spre parcare gândind ca măcar acolo să-l ajungă din urmă. Și avu succes, căci, ieșind din clădire, îl văzu dând cu piciorul unei pietre, așa cum făcea când voia să se calmeze cât de cât. De aceea și-și grăbi DooSan pasul, ca să-l ajungă din urmă. Ba chiar începu a și fugi după Kan, deși încă îl deranja piciorul. Văzând însă că nu-l va putea ajunge din urmă la timp și că dacă intra în mașină nu l-ar fi putut opri pentru nimic în lume, DooSan strigă, „Detectiv Kan, așteaptă puțin!”

Kan însă, prea nervos ca să dea ochii cu DooSan în acele clipe, mări pasul. Chiar și așa reuși DooSan să-l prindă de mână și să-l oprească exact în clipa în care acela deschise ușa. Apoi, forțând puțin cu detectivul, îl obligă pe acesta să-l privească și-i spuse, „Măcar spuneți-mi motivul pentru care reacționați astfel.”

„Motivul? Care anume?” Întrebă Kan. Nu întrebă asta pentru că nu era sigur ce anume voia DooSan de la el, dar pentru că simți că astfel îl putea cumva răni pe DooSan, făcându-l să creadă că într-adevăr avea sentimente pentru SolHi.

DooSan însă nu-i căzu în plasă, ci întrebă sigur pe sine, „De ce anume nu vreți ca SolHi să se implice în operativul lui Gi. Asta vreau să știu eu, căci… în alte ocazii, nu v-ați fi opus nicicând. Acum însă…”

„Acum însă e diferit.”

„În ce anume?”

„Prin simplul fapt că ea nu știe cu ce anume se ocupă indivizii ceia. Sau… ia-ți spus cumva despre asta?”

„Nu-s sigur,” răspunse DooSan, oarecum fâstâcit. „Cred totuși că da, că Gi i-a spus. De nu, nu cred că s-ar fi implicat în ceva ce nu știe.”

„Eu însă sunt sigur că da, că SolHi e capabilă să se implice în probleme fără să se gândească la consecințe. Motivul? Vrea dreptate pentru toate victimile pe care le întâlnește în cale, gândind că astfel se ajută și pe sine, căci… atunci când când i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat, de alții i-ar fi întins mâna așa cum ea le întinde mâna altora și le sare în ajutor, SolHi ar fi fost alt om azi. De aceea consider că e necesar ca măcar noi să fim raționali de nu-i ea și s-o ținem departe de probleme.”

„Ceva ce am de gând să fac de-mi spuneți motivul real pentru care SolHi trebuie să stea departe de operativul dat, căci nu cred că-i doar pentru că e femeie și nu trebuie să nu se implice.”

„Și aveți dreptate. Nu-i doar din cauza asta. Eu însă nu pot să vă spun nimic, procuror Han. Singura care vă poate vorbi despre asta e SolHi. De aceea, de vreți să aflați ceva, întrebați-o pe ea sau cel puțin spuneți-i toate detaliile cazului. De-i spuneți tot sunt sigur că singură va renunța la caz.”

„Ceva de care mă îndoiesc totuși. Singur a-ți spus că SolHi vrea dreptate pentru victime.”

„Da. Am spus-o. Dar… la fel știu că SolHi n-o să se implice în cazul ăsta de-i spuneți adevărul.”

„Despre care adevăr tot vorbești, detectiv Kan? Vorbiți clar și nu pe ocolite! Doar astfel vă pot ajuta…”

„Să mă ajutați? Nu vă încurcați în idei, procuror Han. Nu eu am nevoie de ajutor, ci SolHi.”

„De ce?” Strigă DooSan dintr-o dată. „De ce fel de ajutor are nevoie SolHi, Kan? Spune-mi, căci chiar nu înțeleg nimic! Motivul? O știu bine pe SolHi și știu că poate să se isprăvească cu tot.”

„Ba n-o știți deloc. Nu știți ce simte, ce gândește, când suferă și tot restul. Și nu știți asta nici acum când trăiți sub același acoperiș cu ea. Motivul? Nu va interesat s-o cunoașteți, nu va păsat de ea și de suferă. De aceea și nu-mi place mie că-i stați alături, pentru că nu sunteți de nădejde.”

„Iar dvs da, detective?” Șuieră DooSan printre dinți. „De a-ți fi fost în locul meu, a-ți fi fost de nădejde pentru SolHi?”

„Da. Absolut.”

„Ca șef sau… ca bărbat?”

Kan îl privi crucit. „Ca bărbat?” Întrebă el într-o doară.

„Da. Ca bărbat. Sau ce, o să negați acum că aveți sentimente pentru SolHi?”

„Nu. N-am negat nicicând asta și nici n-o să neg nicicând asta. Motivul? Îmi pasă de ea, țin la ea și-mi doresc să fie fericită. Dar… mă îndoiesc c-o să fie atâta timp cât stă alături de dvs.” După care Kan îi întoarse spatele cu gând să intre în mașină.

Insinuările detectivului îl înfuriară nespus pe DooSan. Din această cauză și-l înșfăcă el în cele din urmă pe Kan de guler. După care, dintr-o mișcare, îl întoarse spre el și, cu ochii scăpărând de furie, îi spuse, „De nu știi despre ce vorbești, detectiv Kan, ar trebui să-ți păstrezi ideile doar pentru tine. Motivul? SolHi pentru mine înseamnă mult mai mult decât a însemnat sau poate însemna vreodată.”

„Sunteți sigur de asta?” Spuse Kan ironic, încercând să-l provoace pe DooSan.

„Da. Sunt sigur. La fel cum sunt sigur că n-o să vă permit nicicând să vă aciuați prin preajma ei.”

„Atunci sunteți cu adevărat prost,” șuieră Kan printre dinți, eliberându-se din prinsoarea mâinilor lui DooSan. „Pentru că eu…” Tăcu însă și privi în altă parte.

DooSan surâse. „Vedeți? Din această cauză și sunt sigur că n-o să fiți nicicând lângă SolHi: pentru că nu aveți curajul să-i spuneți în față ce simțiți.”

„Nu-s singurul. Sau mă înșel?”

„Da. Vă înșelați, căci… chiar dacă nu i-am spus direct despre ce simt pentru ea sunt sigur că știe.”

„Nu-i un fapt sigur. Și știți de ce? Pentru că bănuielile uneori n-au nimic de-a face cu realitatea. Altfel… nu i-ar fi dat tipului celuia atât de ușor numărul de telefon. Făcând asta însă va dat nu doar dvs de înțeles că nu-i sigură de-a dvs iubire, ci și că e singură. Prin urmare oricine are cale liberă spre inima ei.”

„Acum cel care se înșeală sunteți dvs, detectiv Kan. Și știți de ce? Pentru că SolHi nu-i din acele femei care joacă astfel de jocuri ca să atragă atenția cuiva. La fel… nu-i din cele care se joacă cu inima unuia doar pentru a obține profit.”

„Da. Aici țin să vă dau dreptate. Chiar și așa, făcând asta, dar nu spunându-vă despre ale ei gânduri, vă dă de înțeles că nicicând n-ați fost în stare să-i câștigați încrederea: nici ca bărbat și nici ca șef.”

„Acum a-ți întrecut măsura.”

„De ce? V-am rănit cumva orgoliul? Dacă da sunt fericit, căci măcar astfel mă pot răzbuna pe dvs.”

DooSan pufni în râs. „De vreți să vă răzbunați înseamnă că acceptați că a-ți pierdut, în fața mea. La fel cum recunoașteți faptul că ale dvs sentimente sunt diferite de cele ale unui părinte pentru a sa fiică.”

Fu rândul lui Kan să-l înșface pe DooSan de guler. După care, arzând pe dinăuntru, îi spuse furios, „Cel care întrece măsura acum sunteți dvs, procuror Han. De altfel a-ți întrecut-o demult, de când v-ați aciuat în casa ei sub pretextul unei datorii inexistente, atrăgând-o în acest joc periculos și incert pe care îl jucați.”

„Joc? Ba bine că nu, căci eu nicicând nu m-am jucat cu ea.”

„Permiteți-mi să fiu de altă părere. La fel cum nu cred deloc în dragostea pe care susțineți c-o simțiți pentru SolHi. O dragoste falsă menită s-o păgubească în cele din urmă.”

Apucându-l și el pe Kan de guler și privindu-l cu ură, DooSan îi spuse, „Falsă? Nu mă faceți să râd, detective, căci habar n-aveți de ce simt pentru SolHi. La fel cum vă înșelați crezând că sunteți singurul căruia îi pasă cu adevărat de ea.”

„Atunci… demonstrați că-i așa!” Strigă Kan, împingându-l de lângă el. „De vă pasă de SolHi cu adevărat, n-o lăsați să se implice în cazul dat. Țineți-o departe de probleme și de pericole, procuror Han! De nu, vă jur că mă implic eu și nu doar o pierdeți, dar rămâneți și fără cap, căci… eu pentru SolHi sunt în stare de orice. Chiar și să ucid de trebuie!”

„Mă amenințați cumva?”

„Luați-o cum vreți! Dar… un lucru e cert: eu nu vă permit s-o expuneți pe SolHi. Nu astfel… mișelește!”

„S-o expun? N-aș face-o de-aș ști motivul real, Kan! Un motiv pe care ești obligat să mi-l spui.”

Reading on Amazon or a pirate site? This novel is from Royal Road. Support the author by reading it there.

„Ba nu-s obligat de nimic, procuror Han! Chiar și așa… o să vă spun acel motiv pe care vreți să-l aflați cu atâta ardoare. Nu acum însă!”

„Atunci când?”

„Când SolHi o să stea departe de probleme, când voi fi sigur că ale dvs sentimente sunt adevărate și că nu vă prefaceți față de ea. În caz contrar, de la mine nu aflați nimic, procuror Han! Nimic!”

Spunând astfel de cuvinte, Kan intră în mașină, trântind ușa în urma lui. După care, apăsând cu toată puterea pedala de accelerație, părăsi parcarea, făcând să răsune acel loc de parcă ar fi fost un pustiu. Dar, înainte să plece, deschise totuși geamul și-i spuse lui DooSan, „Și încă ceva, procuror Han, de i se întâmplă ceva lui SolHi, indiferent de când se va întâmpla asta, primul al cărui cap va cădea va fi al dvs. Iar asta deja e amenințare, jur!”

Privind în urma mașinii lui Kan, DooSan se încruntă. Ba chiar simți și că îl arde furia pe dinăuntru, căci mintea lui înțelegea de ce anume acționa detectivul astfel. Inima însă, nebună și geloasă, simțea doar că era pe cale s-o piardă pe SolHi. De asta și era DooSan furios și sigur că era în stare să ardă întreaga lume de trebuia doar ca să-i țină pe „muscoi” departe de ea. Ba chiar, la un moment dat, când simți că nu se mai putea controla, lovi cu putere anvelopa mașinii de alături, șuierând printre dinți, „Voi sigur ați căpiat toți astăzi! Una se transformă în tigriță seducătoare când celora care o iubesc nu le permite nici măcar s-o strângă de mână, iar altul se declară „tătic” fără să știe că-i doar o paiață!” După care, scrâșnind puternic din dinți, DooSan părăsi parcarea, convins fiind să rezolve mai întâi cazul lui Gi, după care să se ocupe și de Kan, pe care avea de gând să-l țină cât mai departe de SolHi: cu orice preț de altfel.

***

„Și totuși detectiv Kan ne-a lăsat azi baltă se pare,” murmură So Hi Na, privind pe geam și parcă căutând pe cineva cu privirea. Se afla în acele momente în mașina lui Gi, care era pe scaunul șoferului alături de detectiv Mo, în timp ce alături de ea se afla DooSan. „Sau poate se teme totuși să piardă? Până la urmă am înțeles c-a fost un pariu între voi toți, nu-i așa?”

„Pariu? La ce anume te referi?” Se interesă Mo, întinzându-i tinerei detective camera de fotografiat, pe care ea începu s-o seteze pentru fotografiat.

„La nimic în concret,” răspunse DooSan în locul detectivei. „De altfel căposul cela nici n-o să apară pe aici. Din contră, o să stea cât mai departe de noi doar ca să aibă șansa să ne sucească nouă gâtul de se întâmplă ceva.”

„După mine cred că exagerați un pic, procuror Han, căci chiar dacă n-am ajuns să-l cunosc în ani de zile de când lucrăm împreună, tot știu eu că nu face ceva fără vreun motiv anume.”

DooSan surâse, „Ei bine de data asta are un motiv: Ian SolHi!” Dar, deși surâse el, lui DooSan la sigur nu-i era a râde. Mai ales după cearta avută cu Kan în parcare, când acela îi dăduse de înțeles că era interesat în SolHi. De aceea probabil și tresări când Gi spuse:

„Kan e din categoria lupilor bătrâni care își schimbă părul, dar nicicând năravul. La fel cum nu-i prima dată când Kan al nostru reacționează astfel c-o femeie.”

„Vrei să spui c-a mai fost interesat și în alte colege mai înainte?” Șuieră DooSan printre dinți, făcându-i pe cei trei detectivi să-l privească uimiți. De asta și bătu apoi în retragere, temându-se să nu se dea de gol în fața lor cu privire la ce simțea pentru SolHi. „Adică, ce vreau să spun, nu-i prima dată când el reacționează astfel cu detectiv Ian?”

„Nea,” spuse Gi privind iar în față. „Ian SolHi pe atunci nu era în echipă, căci întâmplarea despre care vorbesc a avut loc acum vreo 8-9 ani. La vremea ceea, echipa noastră era după o grupare care se specializa în traficul de femei. Și, cum investigația tărăgăna, șefii au decis să infiltreze pe cineva acolo. Cel mai bun candidat găsit de ei a fost o tânără detectivă abia intrată în echipă, căci, conform șefilor, fețele noi ale poliției erau greu de recunoscut și astfel ne asigura fără doar și poate succesul. Kan însă n-a gândit la fel. De altfel a făcut în fel și chip ca tânăra să nu fie implicată. Doar că… nu l-a ascultat nimeni atunci, deși ar fi trebuit.”

Răspunsul detectivului îl făcu pe DooSan să se miște nervos pe scaun, căci înțelese în sfârșit că de Kan reacționase astfel era cu un motiv anume. Unul necunoscut lui, dar care era un semnal de alarmă pentru Kan. De aceea și întrebă el dintr-o dată, „Să înțelegem că s-a terminat nu cum ați vrut voi, corect?”

„Așa și e. De altfel s-a terminat tragic, căci, fiind neexperimentată, au descoperit-o repede. Și, pentru a arăta întregii lumi că-s puternici și că nu le putem face nimic, au executat-o pur și simplu. Chiar în fața noastră. De aceea și Kan e împotriva tuturor operativelor unde trebuie de implicat colegele mai tinere.”

Un răspuns care îl făcu pe DooSan să scrâșnească din dinți, înțelegând că poate se pripise lăsând-o pe SolHi să participe și că ar fi trebuit să insiste ca Kan să-i dea un răspuns la acea întrebare care i se tot învârtea în cap, „Ce i s-ar fi putut întâmpla lui SolHi în acel operativ?” Dar, cum era deja prea târziu, nu-i rămânea decât să se conformeze și să facă tot posibilul ca ea să fie bine.

În cele din urmă tresări iar când o auzi pe Hi Na spunând, „Mie însă mi se pare că reacția detectivului Kan are la bază un alt motiv și nu cel de acum 9 ani.”

„Mai mult? La ce te referi?” Se interesă Mo.

„Ei bine… nu știu cum să explic ce simt, dar cred că poate fi legat de ceva ce s-a întâmplat cu Ian SolHi în trecut.”

„O experiență neplăcută,” murmură DooSan.

„Mmm, sau ceva de genul. De altfel, după cum am spus, e doar ceva ce simt. Chiar și așa, numiți-o intuiție feminină de vreți, dar tot cred că detectiv Kan e pe undeva prin preajmă, căci toți știm cât de mult ține el la fiecare membru al echipei sale, în special la detectiv Ian. De aceea nu cred că n-o să se implice deloc.”

„La fel cred și eu,” spuse Mo. „Până la urmă știm cu toții ce i s-a întâmplat detectivei Ian în trecut, iar după experiența din trecut e greu ca cineva să nu se implice sau s-o apere. Din cei ce-o cunosc bine mă refer. Asta însă…” Fluieratul lui Mo îi făcu pe toți atenți. Mai ales când acesta spuse cu entuziasm, privind la SolHi, care tocmai ieșea din mașina luxoasă a lui DooSan, pe care o „împrumutase” pentru a prinde „muscoiul” în plasă. Mo însă nu fluierase din cauza mașinii, ci din cauza rochiei mini pe care SolHi o purta în acele clipe și care-l făcu pe detectiv să spună, „Și eu care credeam că Ian SolHi nu poate fi sexy. Să fiu al naibii. De-aș fi știut de mult era a mea,” o remarcă pentru care fu răsplătit de DooSan cu un mârâit, iar de la Gi primi o palmă după ceafă. „Da, da, tac eu. Doar… o remarcă nevinovată!” Spuse Mo, surâzând.

Celui căruia nu-i era deloc a râde însă era DooSan. Ba chiar simți la un moment dat cum îl treceau căldurile văzând cât de bine arăta SolHi, care se îndrepta spre „muscoi” în acele clipe. Acela, îmbrăcat lejer, dar totuși elegant, o aștepta în fața cafenelei, tot un rânjet. Din această cauză și șuieră DooSan printre dinți, „Lipitoare!” Un cuvânt care îi aminti iar de Iu Min și de întâmplarea de pe plajă, o amintire care-l făcu să se miște nervos pe bancheta din spate.

„Se întâmplă ceva?” Îl tachină Hi Na, înțelegând ce anume se întâmpla cu procurorul.

„Nu, nu, nimic. Doar… fotografiază tot!” Se grăbi DooSan să răspundă, schițând un rânjet tâmp.

„Asta și aveam de gând să fac, căci… uh, rochia ceea chiar arată bine pe ea,” spuse So, surâzând, în timp ce făcea poză după poză.

„Sexy pe naiba,” strigă DooSan în capul lui. „De altfel… ar fi putut alege ceva mai elegant și cu mai mult material,” își continuă el gândul pe un ton nervos. Ba chiar scrâșni puternic din dinți când văzu că individul o sărutase pe SolHi pe obraz în semn de salut. Dar, în clipa în care „muscoiul” își lipi mâna de spatele lui SolHi, conducând-o spre intrarea în cafenea, de prea mare gelozie DooSan dădu un picior scaunului din față. Pentru asta fu răsplătit de Gi c-o mutră acră, semn că a simțit bine lovitura ceea de picior.

DooSan însă, văzând ochii de fiară ai lui Gi, care-l tot întreba din priviri, „Ce naiba ți se întâmplă?” rânji. Apoi șopti un „Cer scuze, cârcel!” la urechea detectivului pentru a-i înmuia inima. Apoi, când Gi dădu din mână a pagubă, semn că „Tot ok,” DooSan își aținti privirea prin parbriz asupra lui SolHi, care conversa cu „muscoiul” pe un ton vesel, și-și spuse în sinea lui, „Dau eu cu ochii de tine pe urmă, Ian SolHi! Atunci o să vezi ce-mi poate mie pielea!” După care, nervos, încrucișă brațele pe piept, dar tot cu ochii pe SolHi și pe însoțitorul ei.

Reacția copilărească a lui DooSan o făcu pe Hi Na să zâmbească, căci chiar dacă nu era ea sigură tot bănuia că ceva special se întâmpla între SolHi și procuror. Decise totuși să-și țină limba după dinți din pură solidaritate feminină, căci, până la urmă, nu i se făcea treaba nimănui cu cine-și petrecea nopțile a ei colegă. În cele din urmă, observând gestul discret al lui Gi, detectiva se întoarse la fotografiat, lăsându-l pe DooSan în pace.

Acesta însă, deși părea calm, ardea pe dinăuntru. Mai ales când o auzi pe SolHi întrebându-l pe individ pe un ton jucăuș, „De mult așteptați?” Răspunsul la întrebarea ei nu-l auziră, căci „muscoiul” i-l șoptise la ureche, făcând-o pe SolHi să râdă. După care, extrem de veselă, în timp ce urcau scările spre terasă, îi spuse, „Oh, chiar îmi pare rău să știți. Dar… ce să-i faci?! Așa suntem noi, femeile: nicicând nu ținem cont de vreme când stăm în fața oglinzii. Chiar și așa… cred că se merită!”

„Absolut,” se grăbi „muscoiul” să răspundă. „De altfel chiar nu-i o pierdere de timp asta cu petrecutul multor ore în fața oglinzii. Rezultatul e pe măsură.”

„Credeți? Că sunt frumoasă?” Întrebă ea surâzând, în timp ce se așeză pe scaun, ajutată de „cavaler.”

La întrebarea ei răspunse însă DooSan printr-un mesaj primit cât de curând pe telefon. „Dacă nu vrei să vin acolo și să-i rup aripile muscoiului tău ar trebui să încetezi chochetăriile, Ian SolHi! De nu… știi ce-mi poate pielea.” SolHi însă surâse când auzi sunetul mesajului primit. Apoi, discret, aruncă o privire la mesaj, dar… nu răspunse. Ceva care îl făcu pe DooSan să se miște iar nervos, în timp ce striga în sinea lui, „Nu, da, acum chiar că ai întrecut măsura ignorându-mă, detectiv Ian! Nu… singură ai vrut-o!” După care, nervos nevoie mare, începu a scrie un mesaj al naibii de lung pe care avea de gând să i-l trimită tot ei.

Se opri la jumătatea gândului însă și făcu o mutră acră când o auzi pe SolHi râzând zgomotos la una dintre glumele interlocutorului. Ba chiar, de prea mare uimire, DooSan ajunse de se holba în aparatul de fotografiat al detectivei So, pe care se vedea atât de clar imaginea lui SolHi râzând. Din această cauză și strângea cu putere telefonul în mână de mai nu-l sparse. Se trase însă brusc înapoi când surprinse privirea detectivei ațintită asupra lui și mai ales când ea îi spuse, „Îl vreți?” O întrebare care-l fâstâci pe DooSan.

Nu pentru multă vreme însă, căci, la doar secunde distanță, el își drese glasul, spunând într-o doară, „Eram doar curios. Atât. Puteți continua.”

Răspunsul evaziv al procurorului și mai ales faptul că el preferase să privească prin geamul din stânga lui la strada aglomerată și nu la SolHi și la ce se întâmpla acolo, ceva prioritar de altfel pentru procuror, o făcu pe Hi Na să surâdă iar. Dar, tot aceeași solidaritate, o făcu să-și țină limba după dinți, deși simțea că i se învârt pe limbă câteva cuvinte picante. De ce simțea detectiva So nevoia să-l tachineze pe DooSan? Simplu: singur o căutase, căci la întrebarea tipului, „Cu ce vă ocupați?” adresată lui SolHi, răspunse el, șuierând cuvintele printre dinți, „Vânează muște!”

Bombăneala procurorului îi făcu pe ceilalți detectivi să schimbe priviri. Gi și Mo chiar își dădură și coate la un moment dat, înțelegând că deși DooSan voia să pară calm vorbea totuși gelozia în locul lui. Mai ales părea că-l rodea pe dinăuntru ignorul lui SolHi, căci ea se concentra doar pe operativ și puțin îi păsa ei de geloziile copilărești ale lui DooSan.

Se calmară însă cu toții și deveniră atenți când SolHi îi spuse tipului, răspunzându-i la întrebarea de mai înainte. „Doar… afaceri. Tot ce aduce bani e binevenit.” Și răspunse ea asta privind țintă în ochii lui, căci i se păruse suspect să audă o astfel de întrebare de la el din primele minute după întâlnire. Dar, deși i se păreau ei toate astea suspecte, decise totuși să nu se dea de gol. Ba chiar își spuse că dacă tot aduse singur vorba despre „îndeletnicirile” lor să-l facă și pe el să vorbească. „Dar tu?”

„Eu…,” fu răspunsul evaziv al individului, „la fel. Anumite afaceri. Tot ce poate aduce bani și-i scoate pe bărbații ca mine în evidență.”

SolHi surâse iar. „E de la sine înțeles asta cu a ieși în evidență,” spuse ea. „De fapt nici nu poate fi altfel, ca un bărbat bine, care știe a curta o femeie frumoasă, să nu iasă în evidență.”

„Uneori însă e atât de greu,” încercă individul să pară umil.

Pe SolHi însă nu reuși s-o frăierească cu astfel de vorbe dulci. Chiar și așa decise ea că să-l tachineze va fi neproductiv. Să-l flateze însă era necesar pentru reușită. De aceea îi spuse tot surâzând, „Greu, dar nu imposibil!”

„Aici trebuie să-ți dau dreptate! Până la urmă depinde de noi cum reacționăm, nu?” După care, gentil, se aplecă ușor peste masă, strângându-i mâna într-a lui.

Un joc care îi fu lui SolHi la îndemână. De altfel făcu și ea la fel: se aplecă ușor peste masă, privindu-l pe individ în ochi și surâzând, căci știa ea prea bine că surâsul unei femei poate deschide multe uși dacă e folosit cum trebuie. Apoi, după câteva secunde de privit în ochii individului, îi spuse, „Depinde de reacție și circumstanțe, nu credeți? La fel cum e necesar să nu avem îndoieli în… anumite cazuri.”

„Precum?” Se prefăcu tipul a nu înțelege aluzia ei.

„Precum… că e absolut normal ca o femeie frumoasă să fie interesată într-un bărbat… bine. La asta mă refeream. Și la faptul că în doi poate fi mult mai interesant decât singur.”

„A naibii strategie deșteaptă,” spuse Mo, auzind răspunsul lui SolHi. „Tipul însă pare a fi un os greu de ros.”

„Doar pare,” răspunse Gi sigur pe sine. „Până ajunge la închisoare, desigur.”

„Sau până cineva îi sucește gâtul,” murmură DooSan nervos, foindu-se iar pe locul lui, căci chiar era cătrănit: SolHi nicicând până atunci nu-i spusese cuvinte dulci și nici nu-l lăudase. „Muscoiului” însă, în zece minute de când se întâlniseră, îi spusese destule. Ceva pentru care n-avea de gând s-o ierte prea ușor la sigur.

Până la urmă însă, înțelegând că era patetic reacționând astfel și mai ales surprinzând iar privirile detectivilor ațintite asupra lui, DooSan se „calmă” ca prin minune, schițând un zâmbet. După care se aplecă puțin în față ca să audă ce-i spunea SolHi în continuare tipului. De altfel era chiar interesat să știe ce-i mai putea trece femeii celeia prin minte. Și, cum SolHi nu era dintre acele persoane care iubea să-i lase pe alții să aștepte, îl minună cât de curând când îi spuse individului:

„Aș fi totuși mult mai interesată să știu ce gândesc bărbații despre noi… femeile frumoase mă refer. Sau… dacă știți într-adevăr ce gândim noi despre voi.”

Zâmbetul ei galant îl făcu și pe tip să zâmbească. Apoi, sigur pe sine, îi spuse, „Alte afaceri? Lux? Bijuterii? Flori? Bani?”

„Ba bine că nu. Și știi de ce? Pentru că… pentru a avea toate astea, ai nevoie de un singur lucru în viața ta: de un bărbat bine.” Apoi, mișcându-și seducător degetul pe podul palmei tipului, șopti, „Și chiar surâd când văd pe cineva pe gustul meu.” O mișcare destul de inteligentă totuși, căci acea invitație discretă la o continuare în „doi” îl făcu pe individ să se aplece peste masă, încercând s-o sărute.

SolHi însă se trase rapid în spate când auzi vocea lui Gi în casă, „Ia-o mai ușor și mai pe dedeparte, căci… nu vrem să-l sperii și s-o șteargă din loc, nu?” Acel joc însă, de una caldă alta rece, jucat de SolHi, păru să nu-i fie pe plac individului, căci îi surprinse ea cât de curând un rânjet de neplăcută surpriză pe față. Chiar și așa ceva îi spunea că n-o să renunțe el prea ușor și nici nu greșea de altfel, căci, la scurt timp după, individul o privi iar în ochi și-i surâse. După care, când chelnerul le aduse băuturile cerute, fu primul care luă paharul în mână și spuse un toast scurt:

„Pentru femeile frumoase!”

„Pentru cele inteligente!” Își spuse SolHi în sinea ei, ciocnind paharul de al lui. Apoi, în timp ce individul sorbea zgomotos din paharul cu Cuba Libre, ea se uită puțin pe fereastră, făcând semnul unui „ok” discret spre mașina detectivilor. După care, aranjandu-și părul, cu mișcări lente, sorbi și ea din paharul cu Campari Orange pe care îl comandase. Simțind însă că cocktail-ul era mult mai tare decât ea îl ceruse și mai ales înțelegând că chiar nu era momentul să se simtă amețită, căci trebuia după asta să urce la volan, îi reuși să-i „scape” paharul din mână, care, în contact cu podeaua, se făcu țăndări. Asta o făcu să sară cât de curând în picioare, scuzându-se, „Oh, cât de neîndemânatică pot fi! Chiar nu-mi pot explica cum… vai, chiar sunt azi stângace!”

Individul însă păru să înțeleagă trucul ei, căci surâse. Chiar și așa chemă doar chelnerul pentru a strânge cioburile și-i spuse lui SolHi, „Oricui i se poate întâmpla! Nu trebuie să-ți faci griji pentru nimicuri.”

„Nici chiar nimicuri,” se scuză ea iar. „Dar, ai dreptate: uneori poți fi neîndemânatic când ești emoționat. Mai ales atunci când ești alături de cineva care e într-adevăr pe gustul tău.”

„Atunci… ce-ar fi să ne cunoaștem mai bine?” Nu pierdu tipul ocazia.

„Să ne cunoaștem? Unde anume?” Se prefăcu SolHi a nu înțelege aluzia. „Mai ales… cum anume să ne cunoaștem?” Își continuă ea gândul, intrând în jocul lui.

„Depinde de cum ți-ar plăcea să ne cunoaștem.”

„Mmm, interesantă propunere. Totuși deloc interesantă.”

„De ce?”

„Pentru că… nu-mi spune prea multe. De exemplu, dacă ai fi spus din start că ești interesat în a… ne cunoaște cu puțină „acțiune” atunci poate că aș fi acceptat mai rapid decât crezi.” Apoi, făcându-i discret cu ochiul tipului, îi atinse iar podul palmei, mișcându-și gentil degetele pe el. O mișcare care o făcu pe Hi Na să spună:

„Respect pentru fata asta, zău! Chiar știe ai învârti pe mulți pe degete.” După care, discret, privi la DooSan, care făcea mutre-mutre în acele clipe, căci chiar nu-i plăcea lui modul în care acționa SolHi.

Mutrele celea acre însă erau însoțite și de gânduri, din cele în care el stătea chiar lângă SolHi în acele clipe și-i șuiera la ureche, „Să vezi ce acțiune îți organizez eu după operațiunea asta, Ian SolHi. Mai ales… îți arăt eu cum reacționează un bărbat adevărat când se cochetează așa deschis cu el.” Dar, deși tare mai dorea să spună cuvintele celea și în voce, se mulțumi doar cu a strâmba din nas și-a privi iar pe fereastră la trecătorii care se grăbeau undeva și care păreau ai face în ciudă, căci Han DooSan tare își mai dorea să dispară de pe fața pământului în acele clipe, dar nu putea, fiind captiv în acea mașină.

În cele din urmă însă se concentră iar pe operativ auzindu-l pe Gi spunându-i lui SolHi, „Fă-l să spună mai multe despre el și despre afacerile cu care se laudă atâta!” Un îndemn pe care SolHi îl urmă cât de curând, căci o auziră întrebându-l pe individ:

„Și totuși concret la întrebare nu mi-ai răspuns.”

Tipul se încruntă, „La care din întrebări?”

„La… cu ce te ocupi?”

„Aaa, da nimic important. Doar… mă ocup cu vânzările,” o trânti el într-o doară. Apoi, ca să schimbe subiectul, spuse, „Iar tu?”

„Eu? Cu nimic,” și SolHi surâse. „De altfel nici n-am nevoie să lucrez când am privilegiul de-a fi „fata lui tata,” și-a lucra doar cu numele. E mai bine așa însă, căci am destul timp pentru… distracții.”

„Să înțeleg că acel „tati” a fost despre mine acum?” Se întrebă DooSan, încruntându-se. „Sper că nu. Mai ales… nu cred, căci, la cum o știu, n-ar fi recunoscut asta pe față știind că-s aici.” Își tăcu iar vocea minții, auzindu-l pe individ spunând:

„Atunci ești o norocoasă: că nu trebuie să lucrezi mă refer. Dar… la fel îmi place să aud asta, căci înseamnă că știi ce vrei de la viață.”

„Absolut. În special știu cum să trăiesc viața de noapte,” îi spuse SolHi cu jumătate de voce, întreținând astfel atmosfera „romantică.”

„Ceva care îmi spune că n-o să refuzi o invitație în club azi. Sau… mă înșel cumva?” Șopti „muscoiul,” sărutându-i prelxng mâna.

SolHi surâse. „Asta era,” își spuse ea. În voce spuse însă, „De ce să refuz ceva care-mi aduce plăcere?” Apoi, aplecându-se ușor peste masă și atingându-i individului mâna, gentil, îi șopti la ureche, „De altfel nici nu știi câtă distracție pot oferi când sunt în cheși buni.”

„Ceva ce avem ambii nevoie simt eu,” murmură tipul, făcându-i pe ambii să „roșească” ușor.

SolHi chiar surâse la un moment dat, auzind vocea lui Mo în cască, „Și eu care credeam că tipul e un dur și n-o să cadă în plasă! Chiar respect, detectiv Ian: ești o adevărată felină.” Un zâmbet pe care individul nu-l observase totuși din cauza că SolHi era atât de aproape de el și privise prin geam și nu la dânsul.

Cel care văzuse zâmbetul ei însă fu DooSan, care șuieră cât de curând printre dinți, „Felină pe naiba! Doar o mâță neexperimentată care se joacă cu focul. Dar… o să am eu grijă s-o învăț minte și să-i tai ghearele după asta ca să nu mai zgârâie atâta.” După care, văzându-i pe cei trei detectivi privindu-l atent, se uită în altă parte, căci chiar nu voia să se dea de gol și să-i lase să știe despre ce gândea în acele clipe.

***

„Nu pot să cred,” spuse Mo, văzând mașina muscoiului oprită nu departe de parcarea blocului în care trăia DooSan și unde SolHi intrase într-un final ca să-și parcheze mașina. „Ăsta chiar a urmărit-o până aici?”

„Era și de așteptat, spuse Gi. „Astfel se asigură că n-a dat greș alegând ținta.”

„Mie însă mi se pare a fi mai mult decât asigurare. De altfel… simt ceva straniu legat de toată afacerea asta,” murmură So, lovindu-se ușurel cu pumnul în piept. Se încruntă însă cât de curând auzindu-l pe Mo tachinând-o:

„Iarăși faimoasa „premoniție?”

„Da, și tare aș mai vrea să fie legat de tine acest sentiment de neliniște,” răspunse Hi Na, mârâind cuvintele printre dinți.

„De ce? Atât de tare te temi să mă pierzi?”

„Absolut. Ba chiar, de se întâmplă asta, o să mă închin la toți sfinții, mulțumindu-le pentru „favoare.” Așa că… fă-mi de pe acum o favoare și dispari!” Îl apostrofă detectiva.

„De ce să dispar, când…”

„Să vă țineți limba după dinți n-aveți de gând?” Îi apostrofă Gi, știind prea bine că de începeau cei doi să se certe prea curând n-o terminau. Apoi, văzându-l pe individ ieșind din mașină și îndreptându-se spre vehiculul lui SolHi, care era oprit în fața blocului, cei patru se lipiră practic de scaune și nici nu respirau de teama de-a nu fi văzuți acolo, spionând.

„Muscoiul” însă păru să nu fie conștient de prezența detectivilor și asta din cauza că prea acționa deschis și fără teamă. Ba chiar avu și îndrăzneala să fotografieze numărul de înmatriculare și mașina condusă de SolHi, un BMW iX, negru, împrumutat de la DooSan. Apoi, în timp ce se îndrepta iar spre mașina sa, individul dădu un telefon.

Cea care văzu că individul suna pe cineva fu So. Din această cauză și-l bătu pe Mo ușurel pe umăr, făcându-i mai apoi semn să deschidă geamul. Și făcură bine deschizând geamul cela, căci așa auziră ce-i spunea tipul interlocutorului său. „Da, a căzut în plasă mai repede decât m-am așteptat! Mmm, așa am crezut și eu: c-o să fie a naibii de greu s-o conving. Dar… mai bine pentru noi de se întâmplă asta. Așa că, cum peștele s-a prins deja la undiță, voi pregătiți frigarea. O să avem nevoie de asta deseară și de cât mai multă distracție.” După care, intrând în mașină, plecă în trombă din fața blocului lui DooSan.

„Interesant,” spuse So după ce se putu ridica iar normal în scaun. „Ăsta se pare că-i mai șiret decât am crezut noi. La fel înțeleg acum de ce victimele au susținut că se simțeau urmărite. Era gunoiul ăsta după ele.”

„Gunoi totuși cred că-i puțin spus,” șuieră Gi printre dinți. „Ăsta merită un alt apelativ care să-i descrie întunecimea inimii. Dar, ce apelativ anume, ne decidem după ce punem laba pe el și-i sucesc gâtul. Acum… să-l urmăm!”

„Fără mine însă!” Îi spuse DooSan, ieșind brusc din mașină, exact în clipa în care Gi pornise motorul. Apoi, fără să țină cont de gesturile disperate ale detectivilor, care încercau să-l facă să stea ascuns, și fără să-i pese de altfel de strigătele înfundate ale lui Gi, precum acela de a se întoarce înapoi, se îndreptă spre intrarea în bloc. O făcu însă furișându-se, căci chiar nu voia să se dea de gol în cazul în care și altcineva în afară de „muscoi” ar fi urmărit-o pe SolHi acolo.

***

Auzind formându-se codul de la ușă, SolHi se încruntă. „Ce mama naibii?” Gândi ea. „Mai ales, cine să fie, căci, din câte știu, DooSan pe aici azi nu trece ca să nu dea de bănuit. Sau… o fi maică-sa?” Scutură însă brusc din cap, dându-și seama că DooSan nu i-ar fi pus la dispoziție apartamentul pentru operativul cela fără s-o anunțe și pe Marie despre asta. Dar, cum n-avea cum altfel să vadă cine-i decât verificând, trase repede o cămașă de-a bărbatului pe ea, căci auzise formându-se codul exact în clipa în care își scosese rochia ceea mini și incomodă de pe ea. Apoi, tiptil, se duse spre sertar, unde ascunsese arma, și, trăgând piedica, porni spre living, furișându-se.

Ajunsă în micul coridor ce despărțea camera de dormit de living, SolHi se opri, căci își dădu seama că după ce se formase codul nu auzise ușa deschizându-se. La fel nu se mai auzea cum se forma codul, de parcă cel ce încercase să pătrundă înăuntru se răzgândise pe parcurs. Chiar și așa i se părea suspect, căci… „S-ar putea ca anume idiotul cela de la sală să mă fi urmat până aici doar ca să verifice de-i adevărat că aici trăiesc și nu mint,” gândi ea. „Și totuși… nu pare atât de prost încât să riște să fie prins cu mâța în sac. Mai ales să-l prind spionându-mă, căci m-ar pune în alertă sau mai rău: aș putea chema poliția. Dar, deși gândesc eu astfel, tot zic că să verific cine-i n-ar strica. Pentru siguranța mea măcar.”

Zis și făcut: după ce se îmbărbătă astfel pe sine, SolHi își continuă furișarea spre living. Ajunsă acolo însă fu nevoită să se ascundă după canapea când auzi iar codul format și cum ușa se deschise. O mișcare care o forță să-și țină respirația, simțindu-și inima bătând nebunește în piept. Chiar și așa se salva ea sau cel ce „îndrăznise” să pătrundă în apartament ziua în amiaza-mare. Așa că, pentru a nu mai pierde timpul, căci avea nevoie de el pentru a se pregăti pentru „marea întâlnire” plănuită în seara aceea, SolHi se iți brusc de după canapea și-l ținti pe intrus cu arma: pe nimeni altul decât pe DooSan de altfel, care stătea chiar în mijlocul camerei, cu brațele cruciș pe piept și încruntându-se.

Prezența lui acolo însă o irită pe SolHi, care, dând cu ochii de el, șuieră printre dinți, „Să te ia naiba, Han DooSan! Cu furișatul ăsta o să bagi oamenii în boală nu alta. Și mai ales, ce mama naibii faci aici?”

„N-ar trebui?” O întrebă DooSan țâfnos.

„Da, n-ar trebui, căci suntem în mijlocul unui operativ în caz c-ai uitat. De altfel… sunt sigură că l-ai văzut pe individ urmărindu-mă până aici, odată ce erai cu Gi și băieții în mașină.”

„Da… l-am văzut. Atât când a venit, cât și când a plecat.”

SolHi se încruntă, „Cum adică a plecat? Gândisem c-o să stea cu ochii pe mine până seară.”

„Iar acum te înșeli amarnic, căci… de ce să se deranjeze cu urmăritul și să piardă timpul stând cu ochii pe tine, când „peștele” i-a căzut deja în plasă? Mai ales, fiind sigur de-al său succes, putea să și dispară din peisaj.”

„Îmi ții acum morală?”

„N-ar trebui?!” Îi șuieră DooSan printre dinți. După care, pășind spre ea, îi dădu și răspunsul, „Eu cred că da, căci, atâta timp cât îți sunt „tătic,” am dreptul să vin să văd ce face a mea scumpă „fiică.” Plus la asta, sunt în casa mea, așa că fac ce vreau, scumpo. Și… hai, spune-i lui „tati” de câți bani ai nevoie astă seară pentru… distracții.”

„Vrei să nu exagerezi? Nu mi-am făcut decât treaba.”

„Mult prea sârguincios după mine dacă sincer. De altfel ar trebui să nu-ți asumi tot meritul, căci… rochia a jucat rolul principal în povestea dată. De aia și te-ai ales cu „întâlnirea cu muscoiul” deseară. O întâlnire romantică, care te poate duce în al nouălea cer, de fericire, căci pentru tine „acțiunea” e cu adevărat importantă.”

Comentariul lui o scoase pe SolHi din sărite însă. Ba chiar ea îi și strigă după asta, „Am zis să încetezi, DooSan! De altfel nu-i nici locul și nici momentul pentru gelozii stupide.”

„Gelozii? Nu, scumpo, eu doar dau de înțeles anumitor persoane că acționează greșit.”

„Ba ce faci tu se numește abuz de putere, Han DooSan, căci, acționând astfel, întreci măsura. Până la urmă suntem doar colegi și, între colegi, astfel de acțiuni nu-s deloc bine văzute. Ba nici acceptate nu-s. Așa că… fă bine și dispari!”

În clipa în care SolHi îi întoarse spatele cu gând să plece, DooSan o înșfăcă de braț și, bruscând-o, o forță să-l privească. Ba chiar o strânse apoi cu putere în brațe când ea încercă să-l împingă de lângă ea. Și… nu-i dădu drumul nici atunci când SolHi îi șuieră printre dinți, „DooSan, ce crezi că faci acum?”

Bărbatul însă părea să nu mai gândească rațional. Tot ce vedea în fața lui în acele clipe era amenințarea: de-a o pierde și de a fi ea în brațele altuia. Așa că, strângând-o cu putere la piept, îi spuse sigur pe sine, „Ce fac? Doar dau de înțeles unora că atunci când te joci cu focul te poți arde, Ian SolHi! Tu însă pari să nu realizezi asta. La fel cum nu realizezi faptul că mie acest joc periculos pe care îl joci nu mi-i deloc pe plac. De aceea, cum n-ai fost azi deloc o fată cuminte, am de gând să te pedepsesc: ca orice părinte ce se respectă!” După care, imobilizând-o, ca să nu fugă de lângă el, DooSan o sărută cu patimă.

Simțind ale lui buze sărutându-i prelung buzele, SolHi încremeni. Dar nu făcu asta de uimire, ci doar pentru ai da de înțeles că cu ea nu-i deloc de glumă. La fel îi transmise bărbatului încă un mesaj dur: că cu forța nimic nu se întâmplă în acea lume. Așa că, atunci când înțelese că era inutil să continue acel sărut de unul singur, DooSan se îndepărtă un pas de ea și, privind țintă la acea statuie de piatră din fața lui, o auzi spunându-i, „Ai crezut că un sărut o să mă facă să-ți cad la picioare?”

„Ce?” Întrebă el confuz. „Despre ce…”

„Despre ceea ce faci acum, DooSan! Jocul ăsta, sărutul, scenele de gelozie de față cu toți, cuvintele aruncate la întâmplare și tot restul. Sau ce, chiar atât de proastă mă crezi? Chiar crezi că nu-s conștientă de nimic și că poți face tot ce-ți trece prin cap, iar eu, ca un copil ascultător, să fac tot ce-mi ceri? Să te sărut, să intru în patul tău, să fiu supusă și tot restul?”

„Da. Asta e ce-mi doresc, SolHi. Dar nu cu forța, căci ce-i între noi…”

„Între noi e doar ură, Han DooSan. Doar ură și atât. Așa că… încetează a te mai amăgi cu astfel de iluzii deșarte și trăiește-ți viața, căci mai mult cu mine n-o să ai nicicând.”

„Atunci… n-o să aibă nimeni mai mult cu tine, SolHi,” îi spuse DooSan când ea îi întoarse spatele să plece. „Da, n-o să fii a nimănui de nu ești a mea! Îți jur, căci… nici eu nu-s prost să permit altuia s-o atingă pe femeia pe care eu o iubesc. De aceea, de nu vrei să zboară capete începând de azi, ai grijă cum te comporți! În special puneți o limită atunci când flirtezi cu alții, căci de nu… chiar o să fiu în stare să arăt tuturor care bărbat anume trebuie să-ți stea alături.” Apoi, chiar sub privirea confuză a lui SolHi, DooSan părăsi apartamentul, trântind ușa în urma lui.

După plecarea lui, SolHi rămase multă vreme locului. Era confuză și se simțea ciudat, căci, deși înțelegea de ce DooSan acționa astfel, nu-i putea justifica comportamentul. Da, chiar nu-l putea înțelege cum putea fi atât de irațional, căci până la urmă făcea ce făcea pentru cauza lor, pentru a face altora dreptate și nu pentru că ei îi plăcea să acționeze astfel. El însă părea s-o judece, părea să nu înțeleagă că ei îi era teamă de iubire, de acea dragoste născută din ură, căci, până la urmă, fusese ura la început între ei doi și mai apoi dragostea. De aceea și considera ea că nu există un viitor pentru ei doi. Cel puțin… nu unul împreună…