Privind țintă la tatuajul în formă de cobră de pe brațul stâng al lui SinJu, SolHi se încruntă. Ceva o deranja la cobra ceea, dar nu înțelegea ce anume. La fel o deranja și bărbatul din fața ei, care pregătea un cocktail în acele clipe. Și, tot încercând să înțeleagă ce anume era în neregulă cu el, SolHi tot privi la tattoo până SinJu o întrebă, „Vă plac tatuajele, detective?”

„Poți spune și așa. Dar, mai mult decât tatuajele, îmi plac cei care le poartă. Și… știți de ce, domnule Min?” Îl întrebă SolHi, privindu-l țintă în ochi, ochi de culoarea ierbii proaspete.

Cuvintele ei îl făcură pe SinJu să se încrunte. „Știe,” îi trecu dintr-o dată prin minte. Totuși, în loc să-și ferească privirea, se aplecă peste tejghea, de care se lipi cu pieptul într-un final, zâmbind cinic. Apoi, tot zâmbind ciudat, spuse, „Ești drăguță!”

SolHi la fel zâmbi. „Bună încercare, idiotule, dar n-o să-ți meargă cu mine!” Gândi ea. Apoi, zâmbind gentil, căci decise că cea mai bună tactică cu Min SinJu era să-i facă jocul, SolHi îi spuse, „Mai mult decât drăguță sunt bună la a mușca. Chiar mai veninoasă decât o cobră de altfel!”

„Punct ochit, punct lovit!” Șopti SinJu, făcându-i din ochi. Apoi, ridicându-se în picioare, continuă să pregătească cocktailul cela. Nu în liniște însă, căci îi spuse, „De fapt, dacă e să mă gândesc bine, detective, păreți genul care ar accepta să bea ceva cu mine. Am dreptate?”

Întrebarea lui o făcu pe SolHi să pufnească în râs. Reacție la care nici SinJu și nici ceilalți clienți care auziseră întrebarea nu se așteptaseră. Mai mult de atât îi miră s-o audă pe SolHi spunându-i lui SinJu, „Desigur, domnule Min! Aș accepta să beau ceva cu dvs de-aș ține morțiș să-mi îndeplinesc un mare vis: acela de-a fi trimisă cuiva, într-o cutie de cadouri și cu fundă roșie pe deasupra.” După care, c-o mină extrem de serioasă, SolHi se uită iar țintă în ochii lui SinJu. Totuși, văzând că acela nici nu clipise auzind cuvintele ei, SolHi se încruntă iar, gândind, „Ticălosul ăsta e dur. Dar… scumpule, cu mine n-o să-ți meargă, căci ai ales persoana greșită cu care să joci jocul ăsta periculos.”

SinJu, deloc deranjat că SolHi îl privea insistent, îi spuse cât turnă cocktail-ul în pahar, „Sunt cumva suspect, detective? Din câte am fost informat, sunteți aici pentru a întreba anume chestii, nu să formulați acuzații. Totuși, ce aud, sunt acuzații. Nemaivorbind de scandalul de pomină de adineauri din fața clubului. Ceva al naibii de rușinos dacă sincer.”

Yu rânji, „De fapt… am încercat,” îi spuse el lui SinJu. „Să nu facem scandal mă refer și să intrăm doar pentru a purta o conversație civilizată. Ceva imposibil totuși din cauza „câinilor de pază” care s-au asmuțit singuri asupra noastră.” O remarcă care îi făcu pe rockeri să se miște nervoși, dând semne că erau capabili să-i sară lui Yu asupra. Numai că, văzând arma inspectorului, dar mai ales când își aduseră aminte de amenințarea de afară cu „un glonte pictat între ochi,” deciseră că-i totuși o idee bună să stea cuminți. O decizie a rockerilor care îl făcu pe Yu să zâmbească pe sub mustăți, numindu-i „țânci” în sinea lui.

SinJu însă, chiar dacă și el iritat de îndrăzneala inspectorului, nu spuse nimic, ci doar zâmbi forțat. O reacție care o uimi până și pe SolHi. De aceea și-și miji ea ochii cât se uită la el, la ale lui mișcări lejere de altfel în timp ce pregătea un alt cocktail, întrebându-se ce-i trecea aceluia prin minte. Un gând pe care trebui să-l lase pe mai târziu, căci îl auzi pe SinJu spunând, „Ne acuzați cumva de atac asupra unui om al legii, Inspectore?”

Fu rândul lui Yu să rânjească, căci era mai mult decât clar că fuseseră atacați afară. Acela însă nega evidentul. Dar, deși înțelese asta, își spuse că tot e mai bine să-i facă jocul lui SinJu, căci spuse, „Desigur că nu, domnule Min! Nu acuz și nu insinuez de altfel! Doar… spun ce s-a întâmplat… adevărul dacă sincer! Sau… mă veți acuza acum de minciună și că vă calomniez? De-i așa, n-aveți decât să vă plângeți șefului meu. Doar că tare mă tem că n-o să fie acceptată. Plângerea mă refer.”

Cele spuse de Yu o făcu pe SolHi să pufnească în râs. „N-aș fi chiar atât de sigură,” spuse ea într-un final. „De ce? Pentru că „prietenul” nostru aici prezent are o mulțime de „prieteni” gata să sară la gâtul unuia doar să-i apere ăstuia spatele.”

„V-aș sugera să fiți atentă la cuvinte, Detectiv Ian,” îi șuieră SinJu printre dinți. Chiar și ochii îi scânteiau ciudat când spuse astfel de cuvinte.

Reacția lui o lăsă rece pe SolHi însă, căci îi dădu de înțeles doar că triumfase. De asta și-și spuse ea într-un final, „Te-am prins, câine!” După care, aplecându-se puțin peste tejghea, scoase o poză de-a lui Lee Ha Ni din buzunar, pe care o puse în fața lui SinJu, căruia îi spuse, „Dacă tot ne vorbim cu adevărul, domnule Min, ce-ar fi să-mi spuneți despre ea.”

Deși nu prea era el dornic să-i facă jocul, SinJu decise totuși că-i mai bine să facă asta. Altfel SolHi și Inspectorul n-ar fi plecat în veci din club, ceva ce i-ar fi speriat clienții într-un final. De aceea și spuse în cele din urmă, privind poza pe sub sprâncene, „Despre ea? Cine-i?”

„Știu și eu?!” Îi răspunse SolHi ironică. „Aș vrea să-mi spui tu.” Adăugă ea pe un ton ușor batjocoritor de data asta, vrând parcă să-l provoace. Ba chiar, ca să-l facă să vorbească mai repede, SolHi începu a bate ritmic cu degetul în tejghea.

În cele din urmă, auzindu-l pe SinJu spunând, „E prima oară când o văd,” SolHi se încruntă.

„Serios?” Îl întrebă ea cât de curând. „Atunci, de ce am totuși senzația că minți?”

„Ceea ce simt eu, detective, e că te învârți în jurul cozii,” îi spuse SinJu pe înfundate, deranjat de comentariul ei. „De altfel, dacă ai ceva să-mi spui, spune direct, detective Ian. Nu te ascunde după deget, căci… sunt un om ocupat și…”

SolHi nu-l lăsă să-și termine gândul însă, ci spuse, „Desigur că sunteți foarte ocupat, în special ce ține de femei. De aceea nu-mi spuneți mie că n-o cunoașteți când de fapt e o minciună sfruntată.” Apoi, luând o altă poză de-a lui Ha Ni din buzunarul de la piept al jachetei de piele pe care o purta, o aruncă în fața lui SinJu, o poză cu el și cu Ha Ni în ipostaze destul de tandre. După care îi spuse, „Prima dată când o vezi, nu? Când? Înainte sau după ce-a fost găsită într-o cutie de cadouri, c-o mare fundă roșie deasupra.”

Surprinderea falsă de pe chipul lui SinJu o făcu pe SolHi să se simtă iritată. Dar, deși își dădu seama de asta, preferă să nu-i dea de înțeles că era conștientă de jocul lui. Doar se încruntă iar când îl auzi spunând, „Ce? Lee Ha Ni e moartă?”

Spre marea lui surprindere, SolHi izbucni în râs. Ba chiar bătu furtunos din palme când îi spuse, „Wow, superb! Impresionant! Absolut superb, domnule Min! Chiar sunteți fenomenal la a vă aminti lucruri! Sorry, nume voiam să spun! Totuși… chiar dacă sunteți bun la astfel de reacții, v-aș sugera să puneți și-un pic de suflet când puneți astfel de întrebări, căci chiar a sunat prost. Vă face să păreți o stană de piatră dacă sincer. Patetic voiam să spun, dar nu-i pe asta, căci chiar mă surprinde că a-ți susținut a nu cunoaște victima când e de fapt contrariul,” șuieră SolHi printre dinți, arătând ca un taur ce văzuse roșu în fața ochilor.

Comentariul ei reuși să-l scoată pe SinJu din sărite într-un final, căci șuieră acesta printre dinți, „La naiba, detective… v-a spus cineva că păreți un…”

„…câine de vânătoare? Da, în fiecare zi. De aceea, înainte să-mi înfig colții în gâtlejul tău, răspunde-mi la întrebare, Min SinJu! Când ai văzut victima ultima dată?”

„Acum două zile. A venit să ceară bani. Ca de obicei…”

„Convenient,” murmură Yu ironic. „Pentru cea moartă mă refer, căci… cum nu se poate apăra, alții pot spune orice vor despre ea.”

„Să știi că nu-mi place tonul dvs, inspectore!”

„Iar mie al tău, Min SinJu,” SolHi șuieră printre dinți. „De aceea, ai face bine să încetezi să te cerți cu partenerul meu și să răspunzi la întrebare. Mai ales la asta: de ce-ați negat faptul că erați amanți?”

„Foști amanți, ok?! Și… n-am negat nimic. Doar… am preferat să nu menționez lucrul ăsta. De ce? Pentru că… ce era între mine și Ha Ni era ceva de genul… retrăind vechi timpuri? Știi și tu, detective, un fel de căldură trupească în timpuri reci. Ceva ce cred c-ai experimentat la viața ta, nu?”

„Desigur că nu, căci pentru mine asta cu nostalgia după foști iubiți nu merge. Pentru mine, de ceva e mort… e mort și îngropat. Prefer lucrurile noi în schimbul celor vechi, să știi.”

SinJu zâmbi. Apoi, împingând discret paharul cu cocktailul cătru ea, îi spuse pe un ton dulceag, „Nici nu știți ce pierdeți de fapt. Adrenalina e diferită în astfel de cazuri. Ceva ce vă recomand să încercați… senzații noi în brațele foștilor amați. Cine știe?! Poate astfel vi se îndulcește și caracterul.” Într-un final SinJu tăcu când o observă nu departe de el pe Mire, o chelneriță care-i privea pe el și pe SolHi cu ochi de vultur.

Văzând-o pe Mire, SolHi zâmbi. „Nu atinge ce-i al meu sau poți rămâne fără cap,” murmură ea într-un final, forțându-l pe SinJu s-o privească confuz. „Gândurile ei mă refer,” îl lămuri SolHi. „Înțelesul lor mai bine zis, căci ceva îmi spune că nici ei nu-i prea place ideea cu… în brațele foștilor. Sau… se preface cumva?”

Support the creativity of authors by visiting Royal Road for this novel and more.

„Asta e deja ceva nu pe interesul poliției, detective!”

„Credeți?! Ei bine… în cazul ăsta poate ar trebui totuși să vorbesc și cu ea, aaa? Să-i cer părerea mă refer… despre foști amanți. Și… ce zici, inspectore, poate aflăm azi noutăți incendiare, nu credeți?”

„Absolut. De fapt cred că-i o idee genială asta cu interogatoriul angajaților, căci…”

„Aduceți atunci un ordin judiciar,” aproape că strigă SinJu, holbându-se la Yu. „Fără ordin, nu întrebi nici musca despre ce știe. Și… cred că ați terminat deja aici, detective! Așa că… ați face bine să vă retrageți, căci te asigur că răspunsurile „neoficiale” la fel s-au terminat. De aceea… afară! Ambii mă refer!”

SolHi rânji. „Ordin judiciar deci! Ei bine, de-l preferi, aduc unul, Min SinJu! Unul de arest cu numele tău pe el. Doar că… tare mă îndoiesc c-o să fii fericit de primim ordinul cela, pe care o să-l aduc personal, promit!” Îi spuse SolHi cu încredere, terminând cocktailul oferit dintr-o înghițitură, molfecând la final, cu mișcări leneșe, măslina de pe marginea paharului. După care, sigură pe sine și privind țintă în ochii lui SinJu, îi spuse, „Până una alta însă, am de gând să-ți ofer o degustare din ce-o să urmeze după ordinul cela, ticălosule!” Și, nici una nici două, aruncă o poză cu trupul lui Ha Ni în fața lui SinJu. Apoi, fără să aștepte reacția „ticălosului” din fața ei, SolHi se întoarse spre Yu, căruia îi spuse, „Să mergem, inspectore! Nu mai avem ce face aici!” După care plecă pur și simplu fără să privească în urmă.

Neplăcut surprins de cum se terminase discuția dintre ei, SinJu aruncă o ocheadă la poza lui Ha Ni. O poză pe care o mototoli în cele din urmă și-o aruncă la coș. După care, simțind că fierbe pe dinăuntru, murmură, „Îmi vei plăti pentru asta, detectiv Ian! Jur, ori uit că mă cheamă Min SinJu.”

***

Ieșind din club, SolHi îi dădu arma ei lui Yu. „Păstreaz-o pentru mine,” îi spuse ea inspectorului, simțind că fierbe pe dinăuntru. „De nu, la sigur m-ai găsim azi un cadavru. Al guzganului ăstuia desigur.”

„Nu înțeleg de ce l-ai provocat atunci.”

„Pentru că știe mai multe decât spune?! Mai bine zis, a trebuit s-o fac. O chestiune de onoare! Ceva ce va lucra fără doar și poate pentru noi, căci ăștia doi vor încerca să fugă… ca guzganii de pe barca care se scufundă. Așa că… să nu-i scăpăm din ochi. Eu mă ocup de partea din spate.” După care, chiar dacă era încă roșu la semafor, SolHi trecu în viteză strada.

Privind în urma ei, Yu clătină din cap cu reproș. „La sigur și-a pierdut mințile,” murmură el. „Totuși, chiar dacă e o persoană fără minte, știe prea bine ce face.”

***

„Mopsic?!” DooSan auzi dintr-o dată în spatele lui. Întorcând capul și privind la cel care-i vorbise, dădu cu ochii de-un motociclist, oprit nu departe de el. Văzându-l pe tânăr, DooSan se încruntă, căci nu-l auzise venind, fiind prea concentrat pe ce se întâmpla în fața clubului.

Dintr-o dată însă, auzind iar sunându-i în urechi „Mopsic?!” deși motociclistul nu spuse nimic, DooSan făcu ochi mari, șuierându-i apoi printre dinți, „Ce-ai zis? Mopsic?”

„Da,” răspunse motociclistul, luându-și casca de pe cap. „Detectiv Ian mi-a spus să las motocicleta celui cu față de mopsic, care așteaptă la colțul străzii. Așa că, prietene, fii cu ochii pe ea, dar cu dinții departe de roți, ok?!” După care, făcându-i cu ochiul lui DooSan, care tremura din cauza furiei, tânărul lăsă casca pe motocicletă și se îndepărtă. Înainte însă aruncă cheile spre DooSan, forțându-l pe acesta să le prindă din zbor.

DooSan își reveni din surpriza neplăcută când tânărul era deja departe. De aceea și-și permise să șuiere asurzitor printre dinți, „Wha, femeia asta e ceva de speriat nu alta! Impresionat desigur, căci… e cineva pe care nicicând mai înainte nu l-am întâlnit deoarece… ah, mă umplu de nervi, zău! Ce? Curcan, câine de vânătoare, idiot și mai nou… mopsic?! Mă simt ca la Zoo, serios. Doar Girafă am mai rămas să mi se spună și-s cireada completă.”

„De preferi… data viitoare pot să-ți spun „Girafă.” Știi tu?! Hei, Girafă, ce mai faci?! Sau ceva de genul. Va fi sigur comic de privit la tine… ca la circ, în rol principal,” auzi el vocea lui SolHi chiar în spatele lui. De asta și se întoarse și-o privi cu ochi de pitbull furios, însetat de sânge. O privire ucigașă care pe SolHi o lăsă totuși rece. Ea, calmă, luă cheile din mâna lui și urcă pe motocicletă să-și pună casca. Nu în liniște însă, căci își zise că va fi mai funny să-și bată joc de el. Așa că-i spuse, „Sincer, nu înțeleg de ce unii preferă să angajeze asasini profesioniști cu așa procurori cum avem noi. Ar trebui doar să anunțe din start la Procuratură ce au de gând, iar Procuratura, ca să nu-și mai bată capul pe urmă cine-i vinovatul, își trimite procurorul de caz la asasinat. Așa și timp economisești și bani și fără dureri de cap. Ar trebui să iei asta în considerare, Han DooSan. Pentru tine va fi jobul perfect.” După care, văzând că DooSan era pe cale să explodeze, SolHi apăsă pedala de gas, plecând în trombă.

Văzând-o plecând, DooSan strigă în urma ei, „A naibii psihopată! La sigur o omor într-o zi! Ceeee? Asasin? Mopsic? Am eu față de asasin sau de mopsic cumva?” După care, terminând de zbierat tot ce avea pe suflet, se uită cu ochi rugători la Yu, cerșind de la acela un cuvânt de bine. În loc de asta îl văzu pe inspector surâzând, căci chiar asistase la un spectacol pe cinste. Și gratis, ceva ce în veci n-ar fi savurat atâta de-ar fi dat bani pe el.

Văzându-l însă pe procuror gata să omoare pe cineva doar cu privirea, Yu îi spuse lui DooSan, încă râzând, „Chiar nu înțeleg de ce sunteți atât de supărat, procuror Han! Mopsic sunt animale drăguțe. Și, de a-ți zâmbi mai des, a-ți fi chiar drăguț. Iar acum, să mergem, căci avem lucruri importante de mușcat! Uh, pardon, de investigat voiam să spun!” După care, văzând că DooSan era gata pregătit să-și verse oful pe el, Yu o luă la picior spre mașina lor parcată în direcție opusă celei în care plecase SolHi.

„Whaa,” strigă DooSan când rămase singur. „Ăștia s-au aliat mai nou! Nu pot să cred. Trebuie să-mi schimb partenerul la sigur! De nu, îs om mort!” Apoi, încă trăncănind vrute și nevrute, ca o moară stricată, ajunse la mașină în care intră numaidecât, trântind ușa în urma lui.

***

Încă pe motocicletă și cu casca pusă, SolHi era oprită într-un fel de ascunzătoare, nu departe de ușa din spate a clubului lui SinJu. De acolo o văzu apoi pe Mire grăbindu-se să părăsească clubul, cumva pe ascuns, îndreptându-se spre drumul principal unde un taxi o aștepta deja.

Văzând-o plecând, SolHi se încruntă. „Primul canar a zburat din colivie,” spuse ea într-un final. Chiar și așa n-o urmă pe Mire imediat, ci-i permise aceleia să intre în taxi, iar taxistul să pornească din loc. Abia atunci SolHi adăugă, „Sunt după ea. Nu-l pierdeți din ochi pe cel de-al doilea canar.” După care, punându-și viziera și apăsând pedala de gaz până la refuz, porni în viteză în urma taxiului.

***

„Canar? Ce canary?” Întrebă DooSan confuz, privind la Yu, care era la volan. Apoi, înțelegând singur cine era „Canarul,” făcu ochi mari, șuierând printre dinți, „Nu-mi zi că Min SinJu a șters-o prin ușa din spate.”

„Nop. Nu el, ci amanta lui. Una dintre chelnerițe. SolHi a „mirosit-o” în timp ce-l interogam pe Min SinJu. Și fata ceea… da are miros pentru lucruri care… put. Nu mai vorbesc de ochii de vultur pe care-i are, căci imediat a înțeles că era ceva între cei doi. Și… uite-l colo, se pare tot șterge putina!” Spunând asta, Yu porni motorul, pregătindu-se să urmeze mașina lui Min SinJu. Trebuiră însă să aștepte o vreme până SinJu ajunse la mașină, căci până la ea strigă înfuriat ceva șoferului său, un bărbat până în patruzeci de ani, care se grăbi să-i deschidă ușa. Apoi, când SinJu fu deja înăuntrul vehiculului, șoferul intră și el și plecară în grabă. Văzându-i plecând cu așa viteză, Yu strigă, „Hei, hei, încotro? Doar nu arde undeva, nu?”

„Desigur că arde,” îi răspunse DooSan ironic. „Pielea lor e în joc mai bine zis. Așa că, nu-i pierde, inspectore!” După care, văzând că Yu mărise viteza, DooSan își puse în grabă centura, ca măcar cumva să se protejeze și el în acea cursă nebună.

***

„Ce-i în neregulă cu mine?” Se întrebă SolHi când se simți amețită. Mai mult de atât, simți că transpira mai mult decât normalul și, din această cauză, își ștergea întruna viziera. Doar într-un târziu înțelese ea că probabil era din cauza cocktail-ului pe care i-l servise Min SinJu, ceva ce-o făcu să șuiere printre dinți, „Ticălosul ăla m-a drogat se pare!”

Dintr-o dată, când văzu negru în fața ochilor, aproape că căzu de pe motocicletă. Fiind experimentată însă reuși cu greu să-și mențină echilibrul și să-și continue drumul în ciuda multiplelor claxoane care se auzeau în spatele ei. În special un claxon se auzea enervant undeva mult în urmă de parcă șoferul cela voia cu orice preț ca SolHi să-l privească. Fiind prea amețită însă, SolHi nu riscă să privească spre el. Doar într-un final, când mașina ceea ce claxona iritant ajunse în dreptul ei, SolHi privi spre stânga unde-l văzu pe DooSan, pe jumătate ieșit din mașină prin fereastra deschisă, strigându-i ceva și făcându-i semne disperate să tragă pe dreapta.

SolHi însă nu înțelese nici ce striga el și nici ce era cu semnele celea. Doar într-un final, ca un ecou îndepărtat, auzi, „Trage pe dreapta! Acum! Ian SolHi, m-auzi? Trage naibii pe dreapta!”

Totuși, chiar dacă SolHi auzise ce-i spusese DooSan, nu înțelese mare lucru. Tot ce conta pentru ea în acele clipe era să ajungă la loc sigur și să oprească. Ceva ce fu forțată să facă într-un final din cauza unui vitezoman, un alt motociclist ce trecu pe alături. Astfel, din cauza că trase brusc spre dreapta, pierdu controlul motocicletei, căzând într-un final de pe ea. Nu se lovi însă de nimic și nici motocicleta nu distruse nimic și asta din cauza că atunci când se simțise amețită SolHi reduse mult viteza. În acest mod se protejase pe sine și pe ceilalți din jur.

Văzând-o rostogolindu-se pe asfalt, când fu capabil să facă asta, Yu trase și el pe dreapta, cumva de-a curmezișul, ca s-o apere pe SolHi să nu fie strivită de mașinile ce veneau din spate. După care, ieșind în viteză din mașină, el și DooSan se apropiară de SolHi, care încerca să se ridice pe șezute, în timp ce capul i se bălăbănea întruna în stânga și-n dreapta. Doar când fu lângă ea și-i scoase cu grijă casca, SolHi îl putu auzi pe inspector spunându-i, „Ești bine? Detectiv Ian, m-auzi?”

SolHi însă nu răspunse la întrebări. Continua să privească aiurită în jur, văzând cum totul se învârtea cu ea. Chiar și așa, chiar dacă era al naibii de amețită, tot simți bine degetele lui Yu măsurându-i pulsul, la fel cum auzi clar cele spuse de DooSan, „Va fi bine. Viteza era mică când a căzut ca să-și fi rupt ceva. Chiar și așa nu înțeleg ce-i cu ea. E beată cumva?”

„Imposibil,” spuse Yu cu încredere. „Cu un cocktail nu te îmbeți. Doar dacă-i fals.”

DooSan se uită la Yu cu ochii cât cepele. „Ce?” Strigă el într-un final, nervos. „Cum naiba a putut să bea ceva în clubul cela?”

„Am vrut să-l testez doar,” murmură SolHi. „Și ticălosul cela a căzut în capcană. Așa că, nu-l pierde, procuror Han, căci el e asasinul,” șopti SolHi chiar înainte să-și piardă cunoștința.

„Să vă ia naiba pe toți!” Strigă DooSan înfuriat, privind chiorâș la Yu. „Îmi veți răspunde mâine pentru asta. Acum… ai grijă de ea, iar eu mă ocup de celălalt guzgan.” După care, înșfăcând casca lui SolHi de jos, se grăbi să urce pe motocicleta căzută nu departe de ei. Apoi, fără să mai privească în urmă, plecă după Mire și SinJu, ai căror mașini nu se mai vedeau deja. Și plecă DooSan în ciuda faptului că tare-și mai dorea să vadă ce-o să se întâmple la locul accidentului, unde Yu și SolHi continuau să fie priviți de-o mulțime de gură-cască, de parcă ar fi fost specimene exotice la circ.