După ce SolHi plecă de la el din salon, DooSan primi la scurtă vreme o altă vizită. Cea a lui Kan, care aflase că el se trezise și venise să-l tragă de urechi. Și nu era o glumă, căci, de imediat ce intră pe ușă, îi spuse lui DooSan, proptindu-se în ușă, cu mâinile în șolduri și pufăind pe nări, „Nu știu ce-i între dvs și SolHi, procuror Han, dar a-ți face bine s-o țineți departe de cazul dat. Măcar pentru câteva zile. În caz contrar ne ardem cu toții."

DooSan, care mare lucru nu înțelese din pălăvrăgeala detectivului, întrebă într-o doară, „Care caz?"

„Cel legat de căzătura într-un șanț?" Spuse Kan în glumă. Văzând însă că DooSan se încruntă, se grăbi să se apropie de pat și-i spuse, „Doar... o remarcă! Și n-o luați personal. Deși ar trebui. În special ar fi o idee s-o țineți pe SolHi pe lângă dvs o vreme."

„Și? Ce-a mai făcut de data asta?"

„Întrebarea e ce n-a făcut. Și aici mă refer că-și vâră nasul în investigație. Iar dvs știți la fel de bine ca mine că victimele ar trebui să stea departe de caz."

„Spune-i asta lui SolHi," spuse DooSan.

„I-am spus. Dar nu m-ascultă!"

„Și pe mine credeți că da?" Întrebă DooSan, privindu-l pe detectiv pe sub sprâncene.

Acela însă rânji. Ceva suspect în opinia lui DooSan. Doar că înțelese cât de curând motivul când Kan îi spuse, „Sunteți bolnav, nu? Iaca și a-ți găsit motivul s-o țineți pe lângă dvs."

„Și? Pretextul? Ca să nu mă bâzâie muștele?"

„Ar fi și asta o idee," glumi Kan. Apoi, trase un scaun mai aproape de pat pe care imediat și se așeză. Și, privind la DooSan, care-l privea chiorâș, îi spuse, „Iar dacă nu vreți într-adevăr să bâzâie musca pe lângă dvs ar trebui să folosiți alt motiv. În caz contrar SolHi vă omoară la sigur."

„Spuneți-mi ceva nou!"

„Iaca și vă spun!" Nu se lăsă mai prejos detectivul. „Și, ca să fie mai ușor, faceți apel la sentimente."

„Ia, detectiv Kan, între mine și SolHi..."

„Da am înțeles eu, am înțeles. Nu la astfel de sentimente mă refer, ci la a cerși milă. Sunteți bun la asta doar, nu?"

„Eu? Când asta?"

„Ei hai, să n-o facem pe proștii, procuror Han. Știu prea bine ce vă poate pielea."

„Și? Încă ce mai știi?"

„Că sunteți mai mult decât capabil s-o țineți pe SolHi departe de Procuratură."

„Și departe de tine, nu?" Întrebă DooSan, rânjind.

„N-o să neg c-o să-mi faceți o favoare de-ar fi așa. Doar că cer asta mai mult ca ea să fie în siguranță." Și Kan deveni dintr-o dată serios.

Asta îl alertă pe DooSan. De aceea, foindu-se pe pat și ridicându-se un pic mai sus, îl privi țintă pe detectiv, „La ce vă referiți cu „în siguranță?"

„La sensul direct al cuvântului, căci, mai nou, bănuim că n-a fost totuși un accident."

„Vrei să spui că camionul cela a intrat special pe pistă, știind că noi eram acolo?"

„Bănuim după cum am spus. Noi cel puțin, căci SolHi e sigură de asta."

„Ce-o face să fie atât de sigură?"

„Ține minte, cel puțin asta susține, că înainte să-și piardă cunoștința l-a văzut pe șoferul de camion încercând să fugă de la fața locului. Și i-ar fi reușit de nu veneau băieții lui Iun Dja Iun. De altfel datorită lor ați scăpat dvs și SolHi atât de ușor, căci ați primit îngrijiri medicale de urgență. Păcat însă că celălalt tânăr n-a avut noroc."

„Nici n-avea cum să aibă," spuse DooSan trist. De aceea Kan îl privi țintă. Apoi, simțind privirea lui Kan fixată asupra lui, DooSan oftă. Și, fără să-l privească, spuse, „Vorbesc despre faptul că s-ar putea ca SolHi să aibă dreptate. De ce? Pentru că și eu țin minte momentul impactului. Și țin minte bine, deși am fost inconștient multe zile după asta: șoferul nici n-a încercat să frâneze. Din contră, nu știu de ce am impresia că a accelerat mai tare când ne-a văzut."

„Atunci e grav."

„Și încă cum, căci, când a intrat în plin în motocicleta lui Iun Dja Iun, n-am auzit să fi frânat. Doar... după impact mi se pare că am auzit."

„La naiba!" Murmură Kan sprijinindu-se de speteaza scaunului. „Înseamnă că cineva de sus își bagă nasul în cazul dat și nu doar SolHi."

„S-a întâmplat ceva deosebit?"

„Da. Au dispărut dovezi importante, precum ambele camere de bord ale motocicletelor."

„Cum rămâne cu cea a camionului?"

„Fals conform spuselor lui SuJin. Sau ceva de genul, că l-a modificat, alterat și numai știu eu ce. Nu-s specialist în asta. Importantul l-am înțeles însă: cineva ne pune bețe în roate."

DooSan râse. Apoi, văzând că Kan se crucise auzindu-l râzând, spuse, „Nu m-am tâmpit eu, stai fără grijă. Doar... nu m-am gândit niciodată că cineva o să mă vâneze atât de direct. Se pare însă că m-am înșelat."

„Min SinJu?"

„Nu l-aș exclude. Până la urmă e al meu dușman declarat și înrăit. Dar... mai sunt și alții cărora le-am suflat în ceafă, procuror fiind, sau i-am băgat la răcoare."

„Atunci ar fi o idee bună să începem cu vechile cazuri."

„Ba nu. Nu pierdeți timpul cu asta. Nu se merită. Mai bine axați-vă pe dovezile pe care le avem. În special cercetați încă odată locul accidentului. Chiar și de l-au „curățat" după asta, din cauza că poliția mișuna pe acolo, e posibil să le fi scăpat ceva. Nu că aș spera la o minune, dar... am putea găsi totuși ceva."

„O idee bună. De altfel SolHi a propus asta înainte să plec din birou."

„SolHi? Și unde-i acum? La fața locului?"

„Ba nu. Am trimis-o șoarece de bibliotecă o vreme." DooSan însă, neînțelegând la ce se referise Kan, îl privi tâmp. Acela însă râse, „Da stați liniștit că n-am trimis-o cine știe unde. E în birou. I-am dat de lucru: să mărunțească maculatura cu foarfeca."

DooSan se scărpină în cap, aducându-și aminte de cutiile cu documente, care trebuiau nimicite. De asta și bombăni apoi, „Înseamnă c-o să fie ocupată o vreme."

„Nu doar o vreme de altfel. Dar, de termină totuși anul ăsta, o trimit încoace. Măcar să păzească pe alții de muscoi. Iar acum... am plecat!"

„Încotro?"

„Să prind unul. Muscoiul mă refer. Și, după cum știu că adoră ăștia să zburde prin locuri unde pute, cine știe: poate dau de el la fața locului." Și, surâzând, Kan închise ușa salonului în urma lui.

DooSan însă nu rămase calm. Așa că, luând telefonul în mână, îi trimise un mesaj lui SolHi, „Să te văd aici la 7. Și nu cu mâna goală, da cu ceva gustos! În caz contrar iau patul cu mine și încep a-ți sufla în ceafă." Apoi, după ce-l trimise, începu a râde în barbă, dându-și seama că reușise astfel s-o scoată pe SolHi din sărite, iar asta însemna doar un lucru: în seara aceea la sigur venea să-l vadă. Măcar să-l trimită pe cea lume, dar tot venea să-l vadă.

***

Citind mesajul trimis de DooSan, SolHi strâmbă din nas, „Ăsta ce, mă crede curier mai nou? Până nu demult îi eram asistentă medicală, iar acum cerșește bunătățuri. Ba să aștepți tu mult și bine până o să-ți aducă ăla care te-a trimis acolo."

„Și cea care l-a trimis acolo nu ești tu din întâmplare?" Auzi ea vocea lui Yoon Suk. Acela era la biroul său, cercetând niște dosare.

„Tu acum cauți ceartă?"

„Ba deloc. Doar... spun lucrurilor pe nume. Sau ce, greșesc cumva? Din câte îmi amintesc tu ai propus cursa."

„Ba bine că greșești: nu eu, ci Dja Iun a propus-o."

„Dacă a făcut-o trebuia să fie pentru ceva. Și sunt sigur că a fost asta doar pentru a-i sufla în ceafă lui Han DooSan, căci între bărbați gelozia se simte."

„Vorbești cumva din proprie experiență?"

„Ba nu. Eu m-am „lecuit" deja." Și imită un pumn în ochi. „Încă țin minte cum arătam după „cura de lecuire" pe care mi-ai administrat-o."

„Prescris-o voiai să spui."

„Ba nu, administrat-o, căci chiar te-ai ocupat tu să fie efectivă. Acum însă să schimbăm subiectul: ții minte cine din băieții lui Iun Dja Iun a venit atunci la fața locului?"

„Nu. Eram inconștientă. De ce întrebi? Crezi că ar putea fi implicați?"

„S-ar putea. Până la urmă, din spusele voastre, erau singurii care știau de „cursă." Deci puteau organiza cu ușurință „accidentul."

„Nu, nu cred. De-ar fi fost ei nu l-ar fi avertizat pe Dja Iun despre camion."

„Ești sigură că l-au avertizat? Poate a fost doar coincidență. Adică a văzut camionul și cum avea sentimente pentru tine..."

„Ba nu, Yoon Suk, sunt sigură că l-au avertizat, căci am auzit asta în timp ce ne urcau în ambulanță."

„Ai auzit? Ce?"

„N-ar fi trebuit să-i spui. Acum el e mort din cauza ta."

„Mort din cauza ta," repetă Yoon Suk de parcă ar fi vrut să memoreze cuvintele spuse de ea. „Mie îmi sună a vină."

„Mie însă a îngrijorare. Și, crede-mă, de când l-am reîntâlnit pe Dja Iun am ajuns să-i cunosc și băieții. N-ar fi fost în stare de asta. Min SinJu însă da."

„Eu n-aș băga mâna în foc pentru nimeni, SolHi. Până la urmă toți purtăm o mască. N-ar fi nimic straniu dacă am afla pe urmă că totul a fost pus la cale."

„Și totuși nu cred că-s ei, pentru că Han DooSan nu trebuia să fie la cursa ceea."

„Trebuia să fii însă tu. Cred că-i de ajuns."

„Nu zic că n-ai dreptate. Totuși eu la niciunul din ei nu le-am suflat în ceafă. Deci n-aveau de ce să mă apite. Doar dacă alții i-ar fi angajat. Dar asta era riscant cât era Dja Iun prin preajmă. Știau toți cât ținea la mine și că ar fi făcut orice să mă apere. Și, de mi s-ar fi întâmplat ceva din cauza lor, atunci Dja Iun i-ar fi mâncat de vii. Nu cred să fi riscat chiar atâta."

„Atunci rămâne doar o variantă: cineva a fost totuși cu ochii pe voi."

Auzind cele spuse de Yoon Suk, SolHi tresări. Își aduse aminte de acea mașină în urma căreia Dja Iun privise îndelung înainte ca DooSan să se apropie de ei și apoi să se hotărască la o cursă în trei. Dar, cum nu era totuși sigură, decise că-i mai bine să tacă și să se gândească la asta. Îndelung de altfel.

***

„La ce te gândești atât de intens?" Îl întrebă Marie pe DooSan. Stătea așezată lângă pat, pe același scaun pe care stătuse și Kan mai devreme, și curățea două mere.

DooSan însă, fiind prea cufundat în gânduri, nu auzi a ei întrebare. Doar când Marie îi atinse mâna, tresări. Și, privind-o tâmp, întrebă, „Ce? Ce spuneai, mamă?"

„Că vin extratereștrii," o trânti Marie dintr-o dată, lăsând cuțitul pe marginea vasului în care curăța merele. „Întrebam unde ți-e gândul. Dar, cum îmi dau seama că n-o să scoți un cuvânt despre asta, mai bine tac. Sau... mă înșel cumva?"

„Ba nu. Nu te înșeli. Chiar țin morțiș să-mi păstrez gândurile pentru mine."

„Nici nu mă așteptam la altceva dacă sincer. Dar cred totuși c-o să-mi zici când te externează. Atâta măcar merit să știu. Cred."

DooSan o privi însă cu reproș, „Vrei să nu exagerezi? Nici chiar atât de nerușinat nu-s."

„Atunci? Când ieși?"

„Probabil în câteva zile. Cum analizele sunt bune, iar ghipsul e ceva cu care pot sta și acasă, nu cred să mă țină mai mult. De ce întrebi?"

„Să știu când să-ți pregătesc camera. Cum n-ai mai fost pe acolo de ani de zile, e un pic cam..."

Tăcu însă, văzându-l pe DooSan încruntându-se. Ba chiar el și strigă, „Nici vorbă!"

De asta și trânti Marie cuțitul de vas, pe care îl luase numai ce în mână. Apoi își privi furioasă fiul, „Și... de ce mă rog?"

„Ei, hai, mamă! Nici chiar așa?! Ar fi ciudat ca la 33 de ani pe care îi am să umblu după fusta mamei. Cred că mă pot descurca și singur. Chiar și într-un picior ca berzele."

„Mai degrabă ai prefera ca cineva anume să aibă grijă de tine. Acea „femeie" de altfel." Și Marie spuse asta cu vădită gelozie în glas.

Cuvintele ei îi atraseră însă atenția lui DooSan. De aia și se încruntă el iar, „Cum ai aflat?"

„Cum află toată lumea de altfel: de la radio." DooSan însă nu gustă gluma acră a mamei. De aceea și-o privi insistent. „Am eu sursele mele, ok? De aia știu."

„Și totuși e straniu că știi chiar tot ce fac eu. Ai pus cumva pe cineva să mă urmărească?"

„Nu încă. Dar nu-i o idee rea. Până la urmă ești fiul meu. Și, cum ți-s mamă, trebuie să știu ce faci."

DooSan se supără, „Bine că pe mine mă ții din scurt. Cu YuSan însă erai diferită. Lui chiar îi permiteai tot."

„Și uite cum a terminat. Dacă aș fi fost cu ochii pe el..."

„Chiar că exagerezi. Avea 30 de ani, nu 3 ca să stai cu ochii pe el. Era un adevărat bărbat, mamă. Se descurca de altfel de minune și singur. De asta avea probabil atâtea secrete. Din cele pe care noi le-am aflat doar după moartea lui. Iar unul dintre acele secrete e anume cel..."

„Deciziile fratelui tău nu se discută, DooSan!" Spuse Marie sec.

„Și ale mele da?" Se puse DooSan arțăgos.

Marie însă, înțelegând că certându-se n-o să obțină nimic de la el, îi spuse de data asta cu glas blajin, „Să n-o începem, ok? Știi prea bine la ce m-am referit. Iar de YuSan nu ne-a spus anumite lucruri a fost pentru că a avut motive să n-o facă."

Răspunsul ei îl înfurie pe DooSan. De asta și șuieră el printre dinți, „Motive? Haide, mamă, poți mai mult de atât! De ce? Pentru că „motivele lui" ne urmează și azi ca fantomele. De altfel nu doar pe noi, căci cineva e încă suspect de moartea lui. Chiar și după șapte ani. Și, chiar dacă am investigat noi în tot acest timp, n-am aflat adevărul nici până azi. De aia și fac ce fac. Ceva corect de altfel."

„Da nu zău?! Și încurcându-te cu femeia fratelui tău ți se pare ție ceva corect?"

„Femeia fratelui meu?" Murmură DooSan crucit. „Despre ce naiba vorbești acum?"

This story is posted elsewhere by the author. Help them out by reading the authentic version.

„Despre Ian SolHi și despre copilul pe care l-a pierdut acum șapte ani. Cel care e probabil să fi fost al lui YuSan."

Vestea dată de Marie îl bulversă pe DooSan într-atât încât se simți amețit. Apoi, cât încă cuvintele ei îi răsunau în urechi, DooSan murmură aiurit, „Nu poate fi."

„Ce dacă totuși e? Vei continua să apari în preajma ei?"

„Da!"

„Fiule, te rog!"

„Cel care te roagă sunt eu, mamă, căci n-am de gând să renunț. Și... dacă fac asta o fac pentru YuSan. Pentru a afla adevărul. Așa că... vreau să fiu singur. Te rog să pleci!" Și-i întoarse spatele. După care trase și pătura până peste cap.

Încăpățânarea lui o răni pe Marie profund. Avea și de ce să se simtă rănită, căci înțelegea că Ian SolHi avea dreptate: era a naibii de greu să-l convingă pe al ei fecior să stea departe de „acea femeie." Dar, deși vedea clar că DooSan făcea totul dintr-un simplu capriciu, decise să nu renunțe.

***

Uitându-se țintă în față, SolHi continua să taie una dintre hârtii cu foarfeca. O tăia însă aiurea și abia mișcând limbile ascuțite ale foarfecei. Ei însă nu-i păsa defel de asta. Ba chiar părea că nici nu realiza ce face.

Era de altfel normală reacția ei, căci, lăsată singură în birou, chiar dacă pentru scurtă vreme, îi dădu ei șansa să se cufunde în gânduri. Astfel ajunse să vadă iar și iar momentul accidentului. Acele imagini însă fură neclare la început. De parcă ar fi văzut totul ca prin ceață. Apoi, încet-încet, începu să-și amintească. Și prima imagine pe care și-o aduse aminte fu cea în care, după accident și cât încă zăcea pe acel mal de pământ, deschise ochii. Îl văzu astfel pe șoferul camionului încercând să iasă din cabină. Nu putu însă să fugă de la locul accidentului din cauza băieților lui Dja Iun care îl înconjurară. Apoi, când erau deja pe targă și paramedicii îi duceau spre ambulanțe, SolHi ținea minte că întorsese capul spre șofer și-l văzu rânjind. Fără să simtă de altfel pic de remușcare.

De asta și șuieră SolHi printre dinți în cele din urmă, „Și totuși nu a fost imaginația mea cea care mi-a jucat feste. A fost real. Omul ăla chiar a dat peste noi intenționat."

Dintr-o dată însă tresări când SuJin, care intrase în birou fără să fie simțit, îi luă foarfeca din mână. Și făcu bine, căci SolHi fu cât pe ce să-și taie degetul cu foarfecele celea din cauza că era neatentă. Dar, în loc de „mulțumesc," îl privi pe SuJin furioasă. „Iar tu!"

„Iar eu! Iar acum spune-mi despre ce ai avut dreptate."

„Că te furișezi atâta. Mai ceva ca mâțele. O să fac un infarct, jur."

SuJin însă, deloc deranjat de bombănelile lui SolHi, surâse. Apoi, calm, îi spuse, „Dacă și-o să faci infarct n-o să fie din cauza mea."

„Da nu zău?! Și dacă nu din cauza ta atunci de ce?"

„Pentru că singură o să fii vinovată. Nimeni nu te-a pus să te cufunzi în gânduri într-atât încât să nu simți oamenii intrând în birou. Normal de altfel și nu furișându-se. Tu însă, nici dacă stăteai cu fața spre ușă, nu m-ai fi văzut intrând. La sigur."

Răspunsul lui o puse un pic în încurcătură, „Ești sigur?"

„Absolut. Dacă nu crezi, poți să verifici camerele. Așa că, ia zi: la ce te tot gândeai atâta?"

„La multe și la nimic în concret. Dar dacă tot ești aici, ia zi: în poți face o favoare?"

„Depinde de care. De nu mă bagă în probleme... Ba nu, spune! Fac orice pentru tine!" Și zâmbi atât de dulce.

SolHi însă dădu din cap cu reproș. „Niciodată nu înveți," murmură ea într-un final. „În fine, favoarea despre care vorbesc e ceva simplu. Am nevoie să văd videoul de la arestul făcut în fața clubului „Soarele de Noapte." În special momentul în care m-am apropiat de Dja Iun."

„Asta va fi un pic cam dificil."

„De ce?"

„Pentru că de obicei poliția înregistrează doar arestul și nimic mai mult. S-ar putea însă să..."

„Să...?"

„Să aflăm ceva de la camerele stradale. Numai că, de ne prind, o pățim amândoi."

„Puțin îmi pasă. Oricum, de se află, iau vina asupra mea. Așa că tu fă ce ai de făcut."

„Atunci, vino la biroul meu." Apoi el se îndreptă primul într-acolo.

SolHi însă privi mai întâi în jur. Văzând că erau singuri se miră și mai mult. „Iar Yoon Suk, unde s-a pierdut?"

„Zicea ceva de cumpărat cina. Probabil a mers după ea."

„Deci, avem câteva minute libere. Așa că, de nu vrei să fim prinși, grăbește-te!" După care se apropie de tânăr.

Cât SolHi se apropie de birou și întrebase de Yoon Suk, SuJin reușise deja să intre în Baza de Date a Poliției Rutiere. Apoi, mândru nevoie mare, întrebă, „De ce dată vorbim?"

„17 Iunie. În jur de 10 seara. Verifică data asta." Apoi, stând cu ochii pe ecran, SolHi văzu cât de repede lucra SuJin, introducând parole și schimbând imaginile pe ecran. Apoi, văzând motocicleta lui Dja Iun apropiindu-se de acel loc, îi spuse, „Stop! Asta e! Acum derulează un pic înainte. Nu mult. Cam două-trei minute. Stop! Acum mărește numărul de înmatriculare al mașinii de colo!"

SuJin, ca un copil cuminte, făcu tot ce-i ceru ea. Se încruntă însă când văzu numărul mașinii terminând în 728. „Oh, numărul ăsta!"

„Îl cunoști? De unde?"

„Boss!"

„Boss?"

„Da. Cel care vine des la salonul de tatuaje al fratelui lui Ko Gi Hiok. Nam Guk Shik e numele fratelui. Și, dacă sincer, țin minte că Guk Shik și uncheșul cu tatuajele erau prieteni buni."

„Uncheșul cu tatuajele? Fratele lui... ia stai puțin: despre ce vorbim acuma? Din câte țin minte familia lui Gi Hiok e Ko. A acestui Guk Shik e Nam. Cum pot fi cei doi frați?"

SuJin o privi pe sub sprâncene, „Nuna, tu acum serios?" De asta îl privi SolHi încurcată. „De-s frați doar de mamă desigur că e posibil să aibă familii diferite."

„Nu. Acum sună logic. Cum rămâne cu uncheșul cu tatuajele? Ăsta cine mai e?"

SuJin oftă, „Tipul care a murit în accident. Acum câteva zile."

„Ce? Iun Dja Iun și Nam Guk Shik ăsta făceau afaceri împreună?"

„Dacă sincer nu-s sigur. Așa părea însă. De altfel l-am văzut nu odată venind la salon. Și nu doar el venea acolo, ci și șeful lui Guk Shik, cel al cărui număr de înmatriculare termină în 728. Dar, cum nu-i știu numele, și nici Gi Hiok de altfel nu știe cine e tipul, i-am spus noi Boss. În rest nu știu nimic. Ba nu, stai, țin minte că Boss ăsta i-a dat odată lui Dja Iun acela un plic galben. Nu mă întreba ce era în el."

SolHi îl privi însă furioasă. Apoi, nemaiputându-se controla, îi șuieră lui SuJin printre dinți, „Vrei să nu îndrugi prostii? Dja Iun nu era tipul de om care să facă afaceri dubioase. Mai ales ilegale. Știu prea bine ce tip de om era."

„Eu în locul tău n-aș băga mâna în foc pentru nimeni, Nuna! De ce? Pentru că lumea în care trăia el e mult diferită de a noastră. Acolo unul se poate schimba în secunde. Pentru a supraviețui sau a câștiga cât mai mult. Sau ce, crezi că a aflat prin minune unde era Ha Na?"

Suna logic ceea ce spunea SuJin. Chiar și așa ea nu putea crede asta. Era prea ireal, căci pentru ea Dja Iun fusese un om dintr-o bucată. Cineva pe care putea conta. Acum însă afla că avea probabil de-a face cu mafia. Un lucru care o bulversa complet.

De aceea și se simți amețită. Și, ca să nu cadă, SuJin o prinse de mână și-o forță să se așeze pe scaunul pe care îl trase mai aproape de ea. Apoi, cu glas blajin, căci înțelegea că ei îi venea greu să asimileze astfel de lucruri, îi spuse, „Știu că e greu, Nuna, dar trebuie să accepți realitatea, căci..."

„Știu, SuJin, știu ce vrei să spui. Dar e atât de greu, căci Dja Iun pentru mine..." Apoi, simțind un nod în gât, își acoperi fața cu palmele, murmurând, „Nu poate fi. Asta nu poate fi." Dintr-o dată însă se ridică de jos și se îndreptă spre ușă fără să mai spună nimic. Reacția ei însă îl bulversă pe SuJin, care nu înțelese nimic din ce se întâmpla cu ea în acele clipe.

El doar se ridică în cele din urmă în picioare și strigă în urma ei, „Nuna, încotro? Dacă șef Kan află că ai plecat o să fie rău de tot."

„N-o să afle de-o să-ți ții limba după dinți." Dar, când să iasă din birou, dădu nas în nas cu Yoon Suk. De asta și dădu un pas în spate. Ba chiar, pentru a nu se da de gol că aflase lucruri importante, privi în altă parte.

Yoon Suk însă nu se lăsă înșelat de reacția ei. De aceea, făcând câțiva pași spre ea, forțând-o de altfel să facă tot atâția în spate, lăsă pachetul cu cumpărături pe unul dintre birouri. Apoi, proptindu-se în fața ei, cu brațele cruciș pe piept și privind-o chiorâș, întrebă, „Încotro, turturică?"

„În Țările Calde! Adică în iad! Poate măcar acolo n-o să-mi sufli în ceafă!" După asta, profitând că Yoon Suk, care fusese neplăcut surprins de răspunsul ei, privise în altă parte, trecu pe alături și ieși din birou, trântind ușa în urma ei.

„Minunat. Acum la sigur rămân chel. Și tu odată cu mine de nu-mi zici unde a șters-o," îi spuse el lui SuJin.

Tânărul însă ridică plictisit din umeri, „N-ai decât," îi spuse el calm. „Oricum nu știu nimic, că nu îi sunt dădacă să știu mereu ce face." Dar, văzând că Yoon Suk își luase avânt cu gând să vadă ce priviseră ei pe calculator, SuJin închise ecranul și apoi părăsi și el biroul, spunând că n-are aer.

„Așa vasăzică!" Bombăni Yoon Suk. „Mă luați de prost și ascundeți lucruri!" Dar, deși deschise el compul lui SuJin, nu putu vedea același lucru ca și cei doi din simplul motiv că acel comp avea parolă.

***

Ajungând în dreptul lui Martinică, căruia îi ceruse să se întâlnească cu ea în același loc unde se întâlnea ea mai înainte cu Dja Jun, SolHi îl înșfăcă de guler și-l împinse în perete. Apoi, nici una nici două, îl amenință cu arma. De asta și-o privise tânărul ca trăsnit, căci deși îl auzise pe Dja Iun adesea spunând că SolHi e sărită de pe fix, nu crezuse niciodată că-i adevărat. Se convinse însă în acel moment când simți țeava pistolului atingându-i bărbia și împingându-i-o puțin în sus. Ba chiar SolHi îi șuieră înfuriată printre dinți, „Zi-mi repede cine-i Boss sau jur că-ți zbor creierii."

Martinică însă, deși știa prea bine la cine se referea SolHi, preferă s-o facă pe prostul. Apoi privi în altă parte și bolmoji sub nas, „N-am idee despre cine vorbiți, detectiv Ian."

„Da nu zău?!" I-o întoarse SolHi pe un ton arțăgos. „Iar eu m-am născut ieri. Așa că, Martinică, Urs sau cum ți-or mai fi zicând restul, nu mă fă să-mi ies din minți și răspunde repede la următoarele întrebări: cine-i Boss și unde naiba a dispărut camera lui Dja Iun după accident?"

De data asta SolHi reuși să-i capteze atenția tânărului. Acela chiar o privi trăsnit. Și, bâlbâindu-se, întrebă, „Cameră? Care cameră?"

„Iar o faci pe prostul? Știi prea bine că Dja Iun nicicând nu urca pe motocicletă fără cameră. În special era migălos și se asigura că totul e la locul lui și funcționează. Acum însă camera aceea e de negăsit. Așa că zi-mi: unde dau de ea?"

„Nu știu, ok?" Strigă Martinică la fel ca și SolHi. „Nu-i la noi. Jur. Noi când am ajuns la locul accidentului camera era încă. Lângă motocicletă. De altfel nici n-am atins-o, căci ne temeam să nu lăsăm amprente. Cel mai probabil o are poliția, căci..."

„Ei bine, n-o are. Camera mă refer. Așa că gândește-te bine unde poate fi. În caz contrar, cum îmi tremură mâna când țin o armă, îmi poate scăpa un glonte și ajungi și tu pe lumea cealaltă. Și știi bine că nu glumesc deloc, căci pentru Dja Iun sunt în stare de orice."

Martinică o împinse însă de lângă el. „Poate încetați totuși cu amenințările, huh? Nimănui nu-i sunt de folos."

„Atunci, vorbește! Fără să fiu nevoită să folosesc o armă ca să obțin răspunsuri! Cel puțin spune-mi ceva, căci sunt sigură că măcar tu l-ai respectat pe Dja Iun. Așa că... am nevoie măcar de ceva care să mă ajute să încep investigațiile și să-l găsesc pe mizerabilul care l-a trimis pe Dja Iun al nostru pe cealaltă lume atât de devreme."

Se miră însă nespus văzând lacrimi în ochii tânărului. Apoi, cu glas tremurat, îi spuse, „Crezi că ești singura care a ținut la el, detectiv Ian? Dacă da, te înșeli, căci Dja Iun a fost mai întâi unul dintre noi și apoi prietenul tău. A fost șeful nostru! Prietenul nostru! Fratele nostru! A murit însă încercând să te protejeze pe tine! Deși poate nu meritai!"

„Eu nu l-am rugat să facă asta! N-aveam nevoie de sacrificiul lui!"

„Dja Iun însă a făcut-o! A vrut s-o facă, căci te iubea! Și nu doar că ți-a stat alături în tot acest timp, dar a făcut tot posibilul să găsească vinovatul. Cel de acum șapte ani și asta doar ca să te scape pe tine de acuzații!"

„Ce?" Murmură SolHi ca trăsnită. „Despre ce naiba vorbești? Cum adică Dja Iun cerceta încă cazul deși i-am interzis s-o facă?"

„De parcă Dja Iun asculta de cineva?! Dacă ai crezut asta, chiar nu l-ai cunoscut nicicând. De ce? Pentru că pentru Dja Iun prietenii și familia erau totul. Pentru ei și-ar fi dat și viața. De altfel a și făcut-o, căci tu pentru el erai totul, detectiv Ian."

Simțind c-o copleșesc lacrimile, SolHi își mușcă cu putere buza de jos. Făcu asta însă doar ca să nu-și scalde fața în lacrimi. Nu în fața acelui tânăr pe care îl vedea suferind atât de mult din cauza ei până la urmă.

„N-am zis asta ca să te fac să suferi, detective. Am vrut doar să fie clar de ce Dja Iun..."

„Da știu eu. La fel cum știu cine eram pentru Dja Iun și ce-a simțit pentru mine. El însă era la curent de ce nu puteam simți la fel. Dar a continuat să se agațe de sentimente fără viitor, deși l-am rugat să n-o facă."

„Inima n-o putem controla ca pe gânduri. Și..."

„Să lăsăm mai bine asta. Zi-mi ce-a aflat Dja Iun. Despre incidentul de acum șapte ani mă refer."

„Din câte știu nu prea multe. Din această cauză și s-a infiltrat în gașca „Boss-ului" cu ajutorul lui Nam Guk Shik, care îi era prieten. De altfel se întâlneau adesea în salonul lui de tatuaje."

„Cât de des?"

„Cam de 2-3 ori pe săptămână. Noi însă am aflat mult mai târziu ce investiga de fapt. La început ne-a spus doar că are datorii la ăla și de asta se văd. Dar, când am simțit noi că ceva nu miroase bine, l-am forțat să ne spună și n-a avut încotro."

„Când a fost asta? Adică, voi când ați aflat?"

„Cu vreo câteva zile înainte de accident. Când de altfel ne-a spus că trebuie să plece pentru o perioadă."

„Să plece? Unde?"

„Nu știu. N-a menționat."

„Și tipul? Cel numit Boss - i-ai văzut vreodată fața?"

„Odată sau de două ori. Când a venit la salonul lui Guk Shik. Și... în noaptea accidentului."

„În noaptea accidentului?"

„Da. Dja Iun ne-a ordonat să nu-l scăpăm din ochi. Și ne-a ordonat asta înainte să vină la clubul cela de noapte să se întâlnească cu tine și cu acel procuror."

„Deci, dacă-l vezi iar, îl poți recunoaște."

„Nu doar că-l pot recunoaște, dar am și-o poză a lui. Mi-a dat-o Dja Iun ca să știu pe cine să urmăresc." Apoi își scoase telefonul din buzunar și-i arătă lui SolHi o poză cu SinJu."

„Să fiu al naibii. Min SinJu e iar în peisaj."

„Dar... pe lângă ăsta pe care l-am urmărit în acea seară mai e ceva ciudat."

„Ciudat? Ce anume?"

„Faptul că unul din ai noștri a dispărut după accident."

„A dispărut? Cine anume?"

„I se spune Scorpion. Și, din seara morții lui Dja Iun, nu l-a mai văzut nimeni."

„Crezi că cineva l-a ucis?"

„Ba nu. Credem că-i implicat în accident. Și, dacă nu mă înșeală memoria, în noaptea accidentului doar doi s-au apropiat de motocicleta lui Dja Iun - el și Su Won. Dar, spre deosebire de Su Won, care caută disperat dovezi, căci el tot nu crede c-a fost un accident, Scorpion a dat bir cu fugiții."

„Ori au scăpat de el. Așa cum s-a întâmplat cu chelnerul," murmură SolHi. „Am înțeles. O să cercetez și asta. Până una alta rămânem în contact. Știi deja numărul meu. Așa că... scapă de telefonul lui Dja Iun."

„De ce? Credeți că-i posibil să fi fost urmărit?"

„Cel mai probabil că da. Dar, până nu dăm cu ochii de Scorpion ăsta și nu-l facem să vorbească, nu putem fi siguri de nimic. Așa că nu strică să fim precauți. Iar acum... am plecat!" După care se îndepărtă câțiva pași.

Se opri însă după câțiva pași când Martinică îi strigă cu voce tremurândă, luptându-se cu lacrimile, „Detectiv Ian, faceți-i dreptate lui Dja Iun. Jur că vă vom ajuta în tot ce trebuie. El însă merită să se odihnească în pace."

„Da, așa voi face!" Îi răspunse SolHi fără să-l privească. Apoi, grăbind pasul, murmură pentru sine, „Să n-ai nicio îndoială de asta precum de faptul că cel ce l-a ucis pe Dja Iun nu scapă viu de dau de el."

***

Ieșind din club și grăbindu-se spre a sa mașină parcată nu departe în josul străzii, SinJu dădu nas în nas cu SolHi. Aceasta îl aștepta anume lângă acea mașină al cărei număr de înmatriculare termina în 728. Și nu doar îl aștepta, ci se sprijinise cu spatele de mașină, anume de ușa din spate, convinsă fiind să nu-i permită lui SinJu să plece fără să dea ochii cu ea.

Înțelegând asta, de cum o văzu, SinJu strâmbă din nas. Dar, deși ea era ultima persoană pe care ar fi vrut s-o vadă în acea seară, îi spuse totuși cu glas jucăuș, schițând un zâmbet prefăcut pe buze, „Ooo, detectiv Ian, ce surpriză plăcută să vă vedem pe aici! Iar!"

SolHi, deloc impresionată de teatrul jucat de SinJu, zâmbi. „Nu, sunt sigură că e o surpriză. Nu-s sigură însă de e una plăcută pentru tine."

„De ce și nu?! O femeie frumoasă e întotdeauna binevenită în localul meu și mai ales să fie privită de ochii mei."

„Da nu mai spune?! Iar eu care credeam că mă privești atât de insistent temându-te să nu fi văzut a mea fantomă. Adică... cum se presupunea că trebuia să fiu moartă la ora asta," și SolHi își aținti privirea în ochii lui.

SinJu însă continuă s-o privească cu ochi reci. Părea de altfel nepăsător. Era însă doar o aparență, căci nu voia să se dea de gol, că, în realitate, avea o dorință nebună s-o sugrume, chiar acolo, în fața tuturor și asta din cauza că SolHi chiar îi sufla în ceafă în ultima vreme.

Se abținu însă. Și, forțând un alt zâmbet, spuse cu glas dulce, „Ei, nu vorbiți așa, detectiv Ian! În caz contrar, cei ce ne aud, ar putea crede că anume eu am comandat asasinatul dvs. Și nu-i adevărat, căci pentru mine sunteți cu adevărat o persoană admirabilă." Apoi o lovi prietenește pe umăr."

SolHi izbucni însă în râs. Apoi, făcând câțiva pași spre el, spuse, „Chiar par atât de disponibilă?"

„Ce?!" Murmură SinJu încurcat.

„Mă refer la faptul că îți permiți să mă atingi, Min SinJu." Apoi, oprindu-se la doar un pas de el, SolHi privi țintă în ochii lui. De aia și-o privea și SinJu încurcat, căci chiar nu putea înțelege ce era în mintea ei. Tresări însă când SolHi spuse, „Privindu-te de aproape te găsesc cu adevărat atrăgător. Mai bine zis interesant. În special ochii: ce seamănă perfect cu ai unui asasin în serie."

Comentariul ei îl scoase însă pe SinJu din sărite. „Detectiv Ian, v-aș sugera să aveți grijă ce vorbiți!"

„De ce? Am spus cumva ceva greșit? Sau poate ceva ce nu trebuia?! Eu nu cred. Dar, de considerați astfel, n-aveți decât să mă dați în judecată. Numai că, surpriză, sunt sigură că nici un tribunal din lume nu mă va judeca pentru că mi-am spus părerea. Sinceră de altfel."

„Sunteți sigură?"

„Absolut. Sau ce, credeți că vorbesc nu în cunoștință de cauză? Desigur că nu! Am spus ce-am spus tocmai pentru că știu prea bine cum sunt cei de teapa ta. Și... știți ce mi-au mai spus ochii tăi, pe lângă faptul că „pari" un asasin în serie?"

SinJu rânji. „Luminați-mă!"

„Mi-au vorbit despre a ta frică... a ta deznădejde, furie și dezamăgire. Și nu-s deloc aberații, căci de asta ai trimis acel camion să mă omoare. Pe mine și pe procuror Han. Numai că... surpriză, ambii suntem vii."

SinJu păru însă extrem de mirat. „Ce? Dumneavoastră și procuror Han ați nimerit în accident?" Ale lui cuvinte răsunară însă atât de fals. De asta și râse SolHi iar.

Ba chiar ea bătu și din palme când spuse, „Absolut genial. Modul în care vă prefaceți că sunteți îngrijorat. Demn de un actor de Oscar."

„Par? Nu, detectiv Ian, chiar sunt. De ce? Pentru că e chiar alarmant că oamenii legii sunt în pericol. Mai ales cu astfel de „accidente."

„Da, absolut. Pot chiar vedea pe fața ta „îngrijorarea." Ceva care mă face să nu am dubii de altfel."

„Vedeți? Eu doar..."

„Mă refeream la faptul că nu am dubii că ești îngrijorat, Min SinJu. De ce? Pentru că un martor incomod îți poate strica planurile, iar acel martor sunt anume eu."

„Martor? Nu înțeleg despre ce vorbiți, detectiv Ian. Din câte știu n-am făcut nimic ilegal."

„N-a fost încă demonstrat. Dar va fi. Stați fără grijă. O să am eu grijă de asta."

„Grijă? De?"

„Să-ți scot masca de ipocrit de pe față. La fel să-i las pe toți să vadă cine ești tu cu adevărat. Cel cu multe fețe și multe schelete ascunse în dulap. Cele ale inocenților, asemeni lui Iun Dja Iun, care au pierit de mâna ta. Aaa, și nu doar el, le mai ai pe conștiință și pe Lee Ha Ni și Yun Shi Yon. De altfel nu m-ar mira de-aș descoperi că ai avut de-a face și cu moartea procurorului Han YuSan, acum șapte ani."

SinJu tresări brusc, „Cum de știe ea despre...?" Tăcu însă, văzând privirea insistentă a lui SolHi.

Ea însă surâse. „Dar, cum sunt o persoană mărinimoasă din fire, o să vă dau un sfat: nu vă faceți griji. Nu din timp. O să aveți timp pentru asta când o să vă pun cătușele și-o să vă închid într-o închisoare de maximă securitate. Iar asta va fi răsplata pentru moartea lui Dja Iun." Apoi SolHi dădu câțiva pași să plece. Se opri însă. Și, fără al privi, îi spuse, „Iun Dja Iun și Nam Guk Shik, vă sunt cunoscute aceste două nume?"

„Ar trebui?"

„Da, mai ales că frecventați salonul de tatuaje al acestuia din urmă atât de des. Cu toate acestea am văzut doar un tattoo pe mâna dvs. Cum rămâne cu celelalte: le țineți ascunse sub... preș?" Spuse SolHi cu ironie.

Deși tremura de furie, SinJu nu era la primul lui interogatoriu de acest gen. De asta și reuși să se controleze rapid. Apoi, surâzând, spuse, „Vi le-aș putea arăta, detectiv Ian, de sunteți interesată. Numai că tare mă tem că nu o să acceptați o întrevedere în „privat." Sau... mă înșel?"

„Nu, nu vă înșelați. De ce? Pentru că n-are rost să-mi pierd timpul cu astfel de lucruri. Știu eu pe alții mult mai interesați de „fetițele tatuate." Se numesc deținuți. Sunt sigură c-o să fiți preferata lor." Apoi, făcându-i cu ochiul, se îndreptă spre colțul străzii, lăsându-l pe SinJu spumegând de furie în urma ei.

SolHi însă, deși păru că făcuse la stânga și plecase de acolo, rămase ascunsă, căci simțea ea că ceva se va întâmpla după asta. Apoi, după ce se asigură că nici SinJu și nici unul din oamenii lui n-o urmase și nici n-o vedea, se furișă spre locul în care stătea încă SinJu, dând un telefon. Îi fu dat astfel să-l audă pe acela spunându-i cuiva la telefon, „Da, sunt eu. De ce sun: fă-mi o favoare și află tot ce poți despre Ian SolHi! Da, detectiva de pe lângă Han DooSan. În special mă interesează punctele ei slabe, căci am nevoie să-i frâng gâtul și cât mai curând posibil." Apoi, terminând apelul, intră în mașină, pe locul din spate, iar mașina se îndepărtă în grabă.

Surâzând, SolHi își permise în sfârșit să iasă din a ei ascunzătoare. Și, privind în urma mașinii, murmură, „Ah, Min SinJu, ești atât de previzibil! De altfel ador asta, când lumea își sapă singură groapa. Așa că... mulțumesc pentru ajutor, căci aflându-mi „punctele slabe" n-o să faci decât un pas greșit. Ceva ce-o să-mi dea mie șansa să te bag după gratii. Odată și pentru totdeauna."

Apoi, scoțând telefonul, SolHi îi trimise un mesaj lui Martinică, „Găsiți-l pe Scorpion! Și, ca să dați mai repede de el, fiți cu ochii pe Min SinJu. Sunt sigură că ăla e undeva prin preajma lui." Apoi, băgând telefonul în buzunar, după ce se asigură că nu-i văzută de nimeni, dispăru din nou la colțul străzii.