În timp ce DooSan îi pansa rănile, SolHi privea gânditoare în față. Și avea într-adevăr la ce se gândi, căci o mulțime de idei și regrete i se învârteau în cap, precum, „Aș vrea să pot întoarce timpul și să schimb trecutul. Astfel aș avea poate dreptul să visez. La un viitor alături de acest bărbat ce-mi stă alături chiar dacă mă urăște. Dar trecutul nu îl schimbi, la fel cum nu pot schimba realitatea. De ce? Pentru că am interzis la iubire. În această viață și poate și în cealaltă. Da, SolHi, tu nu ai acest drept. Așa că încetează a te mai gândi la prostii și..." Tresări în clipa în care când DooSan o privi și întrebă, „La ce te gândești atât de intens?"

Ea însă privi în altă parte, deși simțea încă a lui privire ațintită asupra ei. Apoi, într-un târziu, când DooSan o forță să-l privească ca să-i pună puțin unguent pe obrazul lovit, se bâlbâi, „La nimic. Și la tot în același timp." Și, de parcă s-ar fi simțit incomod lângă el, îi împinse ușor mâna în lături și vru să se ridice.

DooSan era însă obișnuit cu felul ei de-a fi se pare. De aceea și anticipă faptul că ea voia să se ridice. Și, prinzând-o de încheietura mâinii, o forță să stea locului. Apoi îi șuieră printre dinți, „Stai jos! La fel: dă-mi voie să-mi termin treaba!" O poruncă care o făcu pe SolHi să se încrunte, căci chiar nu-i plăcea să fie tratată ca pe un copil. A ei reacție însă îl făcu pe DooSan să bombăne, „Da, da, la mine privești pieziș pentru ce am spus, da altora le permiți să întreacă măsura cu tine. Numai uită-te la tine în ce hal arăți!" O certă el într-un mod protector.

Asta o făcu să se simtă vinovată. De asemenea își dorea s-o șteargă de acolo mâncând pământul de era posibil. DooSan însă nu i-ar fi permis asta. Așa că nu-i rămânea decât să-și calce pe orgoliu și să stea cuminte, lângă acel bărbat, care, chiar dacă o certase, continua să aibă grijă de ea. Și, pentru prima dată în viața ei, SolHi se simți stângace. În special acele atingeri ușoare pe piele o făceau să se simtă ciudat. De aceea privi într-un final la ale lui buze ce bolboroseau încă cuvinte neînțelese și începu să viseze.

Privi însă cât de curând în altă parte când DooSan o observă privindu-l țintă. În special se temea să nu-i observe stângăcia. Era însă imposibil ca bărbatul să nu observe asta, mai ales când obrajii ei se colorară în roșu de parcă se aprinsese focul în sufletul ei. Și, zâmbind, DooSan întrebă, „Ești bine?" Apoi vru să-i atingă fruntea. Mișcarea lui însă o făcu pe SolHi să se tragă în spate. Și, de nu și-ar fi întins DooSan mâna și n-ar fi prins-o de mijloc, ar fi căzut fără doar și poate de pe scaun. Asta-l făcu pe DooSan să râdă cu poftă, „Mai ceva ca un copil. Ți-a spus cineva asta?"

„Da. Tu. Mai mereu," bolmoji SolHi abia auzit, privind în altă parte.

„Și am mereu dreptate de altfel. De nu mă crezi poți să mergi și să te privești în oglindă. Ba mai mult, de nu mi-aș fi riscat eu viața numai ce să te prind ți-ai fi tăbăcit și fundul nu doar palmele."

SolHi însă îi arătă colții. „Vrei să nu exagerezi? Nici chiar viața nu ți-ai fi riscat-o că doar nu-s elefant să te strivesc. Plus la asta, chiar și dacă eram, ai fi căzut peste mine. Deci, pe moale! Așa că..."

Faptul că DooSan se aplecă brusc spre ea o făcu pe SolHi să sughițe. DooSan însă surâse. Și, trăgând-o ușor spre el, ca să-i îndrepte spatele, îi spuse cu glas jucăuș, „Da am înțeles eu din prima. Nu era necesar să explici. Chiar și așa, asta cu căzutul pe moale, mi se pare o idee a naibii de bună."

„Ia," strigă SolHi. Și, nici una nici două, se ridică de pe scaun și-l apostrofă. „Nici să nu încerci!" Reacția ei însă îl făcu pe DooSan să râdă. De aceea și se întoarse ea brusc cu spatele la el, certându-se pe sine, „Iaca idioată. El își bate joc de tine, iar tu, ca proasta, crezi tot." Înghiți însă în sec când îl zări în cele din urmă pe Kan, nu departe de ei.

Detectivul, care se pare că văzuse întreaga lor joacă sau măcar parte din ea, privi oarecum ciudat la SolHi. Apoi, încruntându-se nițel, de parcă ar fi fost un tată ce-și prinsese fiica adolescentă sărutându-se în dosul casei, întrebă cu glas sever, „Și se poate de știut ce faceți voi aici?"

SolHi privi spre DooSan. Ba chiar scutură din cap semn să nu zică nimic. Acela însă, surâzând, în timp ce răsucea dopul la recipientul cu unguient, spuse, „Doar... o discuție colegială."

„Și eu m-am născut elefant," i-o întoarse Kan, privindu-l chiorâș. Răspunsul lui o făcu pe SolHi să-l privească furioasă. „Da, da, am înțeles că nu-ți place să fii ținută în lesă, dar uneori e necesar. În caz contrar muști."

„Și nu doar mușcă. Dar, să lăsăm asta pe altă dată. Acum mi-i tare interesant să aflu de ce mereu când noi facem ceva „necenzurat" pe lângă ea ne alegem cu ochii vineți pe când alții pot pleca liniștiți. Fără să primească măcar o palmă."

SolHi îl străfulgeră cu privirea, „Ai avut tu grijă să-i întorci fălcile pe dos. De ce să mă mai obosesc și eu?!"

„Și tu chiar crezi ce spui?" Întrebă Kan. „Nu mi se pare."

„Sombe, tu cu cine ții?"

„Cu mine. Așa că răspunde, că și mie mi-i tare interesant să aflu de ce Nam Yun Ho n-a primit măcar o palmă de la tine."

„Pentru că n-am vrut scandal?!"

„Și eu îs vultur!" Șuieră Kan printre dinți. „Oricum, vrei tu sau nu vrei o să ai parte de ce-ai încercat să eviți."

„De ce? S-a plâns deja?" Întrebă SolHi iritată. „Numai să-mi nimerească el iar în labe și..."

„Stai la rând," o apostrofă Kan. „Acum că l-ai pocnit și din cauza asta are o falcă umflată zic să stai cuminte o vreme."

DooSan surâse, „Mda, vesel!" Kan îl privi chiorâș, căci chiar nu înțelesese ironia din glasul lui DooSan. Procurorul însă, fără să-i acorde prea multă atenție lui Kan, privi la SolHi și-i spuse în glumă, „Măcar culegi roadele muncii mele. Felicitări, căci al tău călău a preferat să spună că l-a lovit o femeie decât să recunoască că un bărbat i-a întors fălcile pe dos. Ce pot să spun?! Ai foști colegi de invidiat."

„Ia stați așa! Cum adică a „preferat?" Vreți să spuneți că nu SolHi l-a pocnit, ci dvs?!

„Credeam c-am fost clar când o luam pe SolHi la pont că noi ne alegem cu ochi vineți pe când alții nu primesc nicio palmă. Se pare că m-am înșelat. Și, de n-aș fi intervenit, chiar că ar fi scăpat basma curată după ce-a lăsat-o pe ea ca după război." Se încruntă însă când Kan pufni în râs, „Am zis ceva comic?"

„Da. Absolut, căci dacă a-ți ști ce-a pățit sărmanul Nam Yun Ho acum doi ani n-ați...," restul se auzi doar ca o bolmojeală fără sens după ce SolHi îi astupă gura lui Kan.

Apoi, furioasă, ea îi șuieră printre dinți, „Sombe, ar fi o idee a naibii de bună să-ți ții gura."

„De ce? Eu chiar îs interesat să aflu ce s-a întâmplat acum doi ani," insistă DooSan.

„Nimic de interes general." Dintr-o dată însă tresări și urlă de durere când Kan o mușcă de mână. „Sombe!"

„Ce? Nu-mi place când mi se pune botniță. Iar procuror Han are dreptul să știe ce fel de poamă ești. Și, da, ca să știe toată lumea, pentru îndrăzneala de a o fi sărutat acum doi ani, Nam Yun Ho a mers ca o rață timp de-o săptămână. Cine s-a ocupat de asta? Ian SolHi, care i-a aranjat părțile... vitale... c-o lovitură de genunchi. Și, dacă sincer, nici după moarte nu vreau să simt ce-a simțit sărmanul atunci."

În timp ce Kan îi dădea raportul lui DooSan, SolHi își zise că-i timpul să șteargă putina. Doar că fu prinsă cât de curând de gluga hanoracului și ținută în loc. Când privi în urmă, arătându-și furia pentru a fi oprită astfel, DooSan rânji. Apoi, aplecându-se ușor spre ea, îi șopti la ureche, „Și chiar că ești de speriat, fată! Să castrezi omul pentru un sărut... e criminal nu alta."

SolHi nu se lăsă mai prejos. De aceea și surâse diavolește în timp ce-i șuieră printre dinți, „Dacă nu vrei să simți și tu „plăcerea" lui Nam Yun Ho, îți sugerez să-mi dai drumul!" Mârâi apoi la el când văzu că DooSan ridicase comic din umeri și apoi, trecând pe lângă ea, se îndreptă spre intrarea în secția de poliție. Pe drum însă se mai întoarse de vreo câteva ori spre ea, surâzând, „Iaca idiot!" Apoi, scuturând din cap cu reproș, privi la Kan.

„Acum eu îs de vină?!"

„Doar nu eu?!" Și SolHi îl urmă în cele din urmă pe DooSan, după ce strânse lucrurile lăsate de acela pe scaun.

„Da, da, mereu eu sunt de vină când încerc să te apăr. De aceea, Kan Gi Yon, să-ți ții mai des gura! Cine știe?! Poate adaugi niște ani la viață?!" Se certă detectivul pe sine, urmându-i pe cei doi.

***

DOUĂ ZILE MAI TÂRZIUL. DUPĂ-AMIAZĂ.

„Ești sigură că e aici?" O întrebă DooSan pe SolHi, în șoaptă. Se ascundeau în acele clipe în spatele unei mașini parcate nu departe de intrarea într-un local ce părea abandonat.

Simțind că n-avea încredere în ea, SolHi îl privi cu dojană. „Sunt sigură. În caz contrar aș fi trecut mai întâi pe aici să verific. Plus la asta, e aceeași locație trimisă de Dja Iun! De nu crezi, privește!" Și-i dădu telefonul ei.

„Așa se pare," bombăni DooSan, citind adresa din mesaj. „Dar... pare totuși abandonat."

„Nu pare, dar așa și e," auziră cei doi glasul lui Yoon Suk în spatele lor. De aceea și tresăriră ambii.

SolHi chiar mârâi la el, „O să mă omori odată cu zile. Ce te tot furișezi atâta?"

„De ce? Conștiința e mult prea încărcată?" Îi spuse Yoon Suk, rânjind. „Dacă nu, zic să intrăm. Măcar aflăm ce-i înăuntru și nu pierdem timpul degeaba." Când să treacă însă pe lângă ei, SolHi îi puse piedică. Și, de nu l-ar fi înșfăcat DooSan de haine, s-ar fi dus sărmanul de-a berbeleacul. De aceea și privi apoi furios la SolHi, murmurând ceva neauzit la adresa ei.

SolHi însă, deloc deranjată de bombăneala lui, îi întoarse spatele. Dar nu tăcu, „Așa și-ți trebuie de te crezi mare și n-asculți ordine."

„Acum eu sunt de vină că n-ai anunțat pe toată lumea?"

„Am zis eu ceva? Plus la asta, o meritai! De ce? Pentru că, venind aici, trebuie să asculți ordine. Ale lui!" Și arătă spre DooSan. „Sau ce? Crezi că ești atât de deștept încât te poți aventura într-un loc bântuit de fantome de capul tău?"

„Vreți să terminați cearta asta copilărească odată? Încercăm să ne concentrăm aici!" Îi apostrofă DooSan. Văzând însă doi tipi ieșind din local, îi trase pe SolHi și Yoon Suk la adăpost.

„Ăștia de unde au mai apărut?" Murmură SolHi furioasă.

„Din fundul pământului," decise Yoon Suk s-o tachineze. Privi însă la DooSan când SolHi îi arătă colții. „Măcar știm că nu-i gol. Locul mă refer, nu capul cuiva, căci..." SolHi însă îi astupă gura cu palma.

The story has been stolen; if detected on Amazon, report the violation.

Apoi ea îi șuieră mai tânărului ei coleg la ureche, „Și de nu vrei să încerc de capul tău nu-i cel sec, ține-ți gura! Iar dvs, procuror Han, chemați întăriri! Nu de alta, dar am impresia că ceva al naibii de interesant se află în local și, în 3 doar, nu ne descurcăm."

„De asta am zis eu să venim cu toată echipa. Tu însă nu: să cercetăm mai întâi!" Apoi, oarecum nervos, se furișă de lângă cei doi să dea un telefon.

SolHi privi chiorâș la Yoon Suk când acela îi spuse, „Ți-a zis cineva că ești vampir?"

„De ce? Vrei să vezi cum se simt colții mei pe gâtul tău?" Și chiar se înfipse spre Yoon Suk dintr-o dată. Acela, știind prea bine ce-i putea pielea lui SolHi, își astupă gâtul cu palma. Ea însă murmură comic, „Păcat. Arăta apetisant."

„Atunci, începe cu el!" Spuse Yoon Suk rânjind, arătând cu capul spre DooSan. „Sunt sigur că el e mai bun la gust."

„Mai bun la gust? Cine?" Întrebă DooSan, care nu auzise tot ce spusese Yoon Suk. SolHi însă le întoarse brusc spatele, căci chiar nu voia să-i dea lui DooSan de înțeles că-i o pradă delicioasă. Nu după noaptea din acel mic parc.

***

Așezat pe una dintre multele trepte ce serveau și de scaune telespectatorilor, Kan căsca dulce. Se afla în acel moment într-un mare parc de distracții, adorat de practicanții de ciclism, skateboarding, curse de mașini și altele. Și, în timp ce căsca întruna, detectivul privi cu mare atenție în jur, încercând să înțeleagă unde anume s-ar putea ține întrecerea de Parcoure.

Privi însă cât de curând în față când Lee, care era așezat două scări mai jos de el, îi spuse, „Prea te agiți!" Și, ca să nu dea de bănuit, Lee se prefăcu că privește ceva pe ecranul telefonului mobil. Ochii însă și-i ținea pe arena de skateboarding. Dar, neauzind un răspuns de la Kan, căpitanul îi aruncă pe furiș o privire. Îl văzu astfel sprijinit pe coate, cu șapca pe ochi. Era însă sigur că acela nu „dormea," căci îl auzise foindu-se mai devreme.

Și avu dreptate, căci, cât de curând, văzând participanții și ceilalți spectatori ocupându-și locurile, Kan îi răspunse, „Cel ce se agită ești tu, motane. De altfel... iaca și șoarecii noștri." Privind în față, Lee îi văzu în cele din urmă pe Yu Ra și SilGi intrând.

De aceea și surâse Lee, „Din câte mi se pare e aceeași puicuță pe care al ei iubi o tăiase în urmă cu câteva zile și tu ai avut grijă să supraviețuiască. Sau mă înșel?"

„Ba deloc," șuieră Kan printre dinți. „Și nu iubi a tăiat-o, da și-a făcut-o cu mâna ei. Ceva ce la sigur nu uit. Câte zile voi avea de altfel."

„De ce? Ți-a căzut cu tronc la inimă?" Glumi Lee și râsul lui înfundat se auzi plutind ușor în jur.

„Da, da. Mor de dragul ei," murmură Kan supărat. „Ar fi fost bine să fi fost așa. Dar, eh, numai când mă gândesc că eu am dus-o la spital și am tremurat ca varga să nu moară, fără să știu ce poamă e, mă iau fiorii. De-aș fi știut, aș fi făcut stânga-mprejur și-aș fi lăsat-o să agonizeze în propriul apartament."

„Ceva de care mă îndoiesc de altfel."

„De ce? Nu mă credeți în stare?"

„Da. Prea ai tu față de „băiat bun," murmură Lee, surâzând. „Plus la asta, cei ca tine nu lasă pe nimeni de izbeliște, mai ales de simt că viața lui e în pericol."

„Atunci cine ar fi făcut-o? Cei de teapa ta?" Îl înțepă Kan. Se miră însă să-l vadă pe Lee privindu-l țintă, fără să-i pese că pot fi descoperiți. „Înainte privește, motane! Sau vrei să ne prindă?"

Lee mârâi însă, „Ba stai tu liniștit, „motane," că nu ne prinde nimeni. Ar bate mai mult la ochi dacă n-am vorbi între noi."

Tăcură ambii când se auzi un sunet strident de jur împrejur. Ceva care-l făcu pe Kan să se încrunte, „Se anunță cumva sfârșitul lumii și nu eram la curent?"

„Doar începutul luptei," glumi Lee. Apoi spuse abia auzit în cască, „Toată lumea pe poziții!"

Privind în dreapta lui, în timp ce căsca plictisit, Kan îi văzu pe cei din grupa lor luându-și locurile printre spectatori. Apoi îi auzi pe fiecare tușind în cască, semn că erau pe poziții. După asta, Kan privi la Lee când îl auzi pe acela spunând, „Atunci, de-i toată lumea pe poziții, să lucrăm curat și rapid, băieți! În special nu-i pierdeți pe cei doi din vizor! Nu de alta, dar azi chiar n-am chef să mă duc cu mâna goală de la „pescuit." După care, ridicându-se în picioare, Lee se îndreptă spre aria în care SilGi și Yu Ra se aflau în compania prietenilor. Dar, deși Lee era „ocupat" să-și ceară scuze de la ceilalți spectatori pe care-i deranja trecând prin fața lor, ținea încă ochii pe cei doi. Ulterior, găsindu-și un loc mai bun de privit, căpitanul se așeză și-și puse ochelarii de soare, chipurile îl deranja lumina din locul în care era. Făcu asta însă pentru că acei ochelari aveau instalată o mică cameră de filmat, echipamentul perfect pentru astfel de operațiuni secrete.

În cele din urmă tuși, dând de înțeles celorlalți să fie atenți. Și, privind spre intrare, îl văzu pe Gi Hiok intrând în arenă. Nu era singur, ci cu unul din agenții lui.

Văzându-l pe Gi Hiok apropiindu-se, Yu Ra își bătu iubitul pe umăr și-i făcu semn să privească în spate. Apoi, rânjind, îi șopti aceluia la ureche, „Ăsta e mai punctual decât un ceas elvețian."

„De ce te miră?" Îi răspunse SilGi sec. „Mereu a fost așa." După care cei doi merseră în întâmpinarea lui Gi Hiok. La doi pași de el și de agent se opriră și-i spuse cu oarecare ironie în glas, „Ia, Ko Gi Hiok, am crezut că n-ai să apari! Văd însă că ai ceva sânge rece și n-ai dat până la urmă bir cu fugiții."

Gi Hiok surâse însă, auzindu-l pe SilGi vorbind astfel. Apoi, privindu-l țintă, îi spuse, „De ce-aș face-o?! Doar nu-s... pui... ca unii, care-și pot da iubita la schimb pentru a nu fi linșat," comentariu care-l făcu pe SilGi să se miște nervos. „Stai calm, oricum n-am chef de ceartă! Am venit doar pentru afaceri. Strict pentru afaceri. Așa că, cum nu-mi place să-mi pierd timpul, trec la subiect: zi că ai adus ce am cerut."

SilGi îl privi însă pe sub sprâncene, „Pe lângă Ceas Elvețian ai ajuns și „grăbit." Nu, se mai întâmplă. Dar, zi-mi un lucru: ce te-a făcut să te bagi în trebușoara dată?"

„Banii?"

„Nu... da, trebuie să recunosc asta: mereu ai avut nas bun pentru a mirosi banii. Mai ceva ca un câine de luptă."

„O iau ca pe un compliment atunci," spuse Gi Hiok, zâmbind forțat. „Ai adus?"

„Chiar că-i „grăbit," spuse Yu Ra în batjocură. „Mai întâi paralele, baby."

„Baby" îți stă alături," îi întoarse Gi Hiok favoarea. „Și da, am paralele." După care îi făcu semn agentului, care deschise doar puțin fermoarul genții ce-o purta pe umăr. Astfel, privind prin deschizătură, Yu Ra văzu banii.

„Perfect atunci!" Murmură Yu Ra satisfăcută. „Dar... va trebui să așteptați nițel. Marfa e încă pe drum. Așa că, între timp, bucurați-vă de spectacol. Când suntem și noi pregătiți te anunț!" După care le întoarse spatele lui Gi Hiok și agentului împreună cu SilGi.

„Wow, da, ăștia doi sunt mai ceva decât mafia italiană!" Auzi Lee vocea lui Kan în cască. „Mă trec fiorii nu alta!"

Lee îi răspunse însă calm, „Doar puști ce se joacă de-a maturii. De erau mafia italiană, am fi înotat acum într-o baltă de sânge nu privind o reprezentare proastă ca asta."

„Credeți?! După mine ăștia nu se joacă!"

„Nici eu nu cred că se joacă! Altfel mi-ar fi plăcut să văd până unde poate ajunge nebunia lor numită joacă," murmură Lee abia auzit și zâmbi trist. După care bătu și el din palme și chiar fluieră când competiția de Parcoure se începu.

Cel miră însă și mai mult pe Kan, decât să-l vadă pe Lee reacționând ca un puști la concertul unei faimoase grupe K-pop, fu s-o vadă pe Yu Ra strigând ca apucata de pe margine ca să-l încurajeze pe SilGi. Acela, ținând strâns marginea skateboardului, se apropie de linia de start, acolo unde se afla deja un alt tânăr ce manevra o dronă. Astfel, unul lângă altul, cei doi se priviră ca rivalii. Dar doar SilGi rânji într-un final, ciudat de altfel, de parcă ar fi plănuit ceva în contra celuilalt.

Se concentră însă pe start când arbitrul începu numărătoarea inversă. Apoi, când arbitrul trase din armă, SilGi făcu o săritură spectaculoasă în aer de ajunse la înălțimea dronei, lângă care pluti câteva secunde. Ulterior, atât SilGi cât și drona, coborâră amețitor, dar atinseră pista în cele din urmă atât de lin că părea că un patinator atinse gheața.

Lee însă, văzând că Yu Ra îl urmă în fugă pe un tânăr care îi șoptise ceva la ureche, le spuse celorlalți, „Începem! Fiți pe fază!"

„Am înțeles, căpitane!" Îi răspunse unul dintre agenți, care se afla nu departe de Yu Ra. Apoi, același agent, prefăcându-se că vorbește la telefon, se ridică de la locul său și porni spre parcare, încotro se îndreptase Yu Ra împreună cu tipul care o însoțea. La fel făcu și Kan: văzându-i pe ceilalți îndreptându-se spre parcare, luă același drum.

***

Furișându-se pe lângă peretele parcării, Kan reuși să se apropie foarte mult de locul în care se afla Yu Ra și alți 3 tipi. Astfel putu auzi clar ce vorbeau aceia. Cel uimi însă fu s-o vadă pe Yu Ra acționând atât de calm în timp ce făcea lucruri rele. De aceea și scutură din cap când aceea îi spuse unuia dintre cei trei tineri care se aflau lângă furgoneta neagră în care transportară marfa, „Deschide!" Iar acela, căruia Yu Ra i se adresase ca unui țânc, dădu din cap că înțelese și deschise geanta frigorifică. „Minunat atunci!" Spuse ea când văzu că marfa se afla înăuntru. „Cheamă oaspetele!" Iar tânărul care o chemase fugi să-i cheme pe Gi Hiok și pe celălalt de data aceea.

Văzându-l pe tânăr fugind din parcare, Kan se puse la adăpost. Apoi spuse în cască, „Adu-i mai aproape!" Iar un grup de mascați se văzu cât de curând furișându-se spre parcare. Rămaseră însă ascunși când observară semnul lui Kan că nu era încă timpul. Dar, chiar și așa, erau destul de aproape de locul unde se aflau Yu Ra și cei trei tineri.

La cinci minute distanță, Kan îi văzu pe Gi Hiok, pe agent și pe tânărul care plecase să-i cheme, îndreptându-se iar spre parcare. De aceea și tuși, dând semnalul. Astfel văzu că mascații pregătiră armele pentru tragere.

Între timp, Gi Hiok și agentul se apropiară de Yu Ra. Ceva îl neliniștea însă pe Kan: felul în care Yu Ra îl privea pe Gi Hiok, cumva cu superioritate și aroganță. Același lucru se simți și în vocea ei când spuse, „Poate că SilGi are încredere oarbă în tine pentru vremurile de altădată, pe care le-ați petrecut împreună, dar eu nu. De ce? Pentru că știu ce poamă ești, Ko Gi Hiok. Și, tocmai pentru că știu cine ești, și n-am încredere."

Gi Hiok rânji. „N-ai decât," îi spuse el sigur pe sine. „Oricum nu-s aici ca să te conving pe tine, ci ca să-mi fac treaba. Pe care sper s-o faci și tu, doar că tragi de timp. De ce?"

„Doar mă asigur că nu-s frăierită. Ceva la ce mă pot aștepta de la tine. Așa că: arată încă odată banii! Nu de alta, dar vreau să mă asigur că nu-s falși."

„Toma necredinciosul!" Rânji Gi Hiok. „N-ai decât să verifici!" Apoi, luând geanta din mâna agentului, i-o aruncă la picioare.

„Dobitoc!" Îi șuieră Yu Ra printre dinți. Apoi se aplecă și, deschizând geanta, verifică banii. „Pare totul în ordine," spuse ea într-un final. „Dă-le marfa!"

Agentul, la semnul lui Gi Hiok, luă geanta frigorifică și se grăbi spre ieșire. Gi Hiok însă îi întinse mâna lui Yu Ra, când aceasta îi spuse, „Sper să mai facem afaceri împreună!"

Gi Hiok însă rânji, ciudat după părerea ei, mai ales când acesta îi spuse, „Ceva de care mă îndoiesc!" Apoi îi întoarse spatele.

După câțiva pași însă, Gi Hiok se puse pe burtă, cu mâinile la spate. Iar acela fu semnalul pentru Kan, care strigă în cască, „Acum! Săltații pe toți!" Iar mascații o înconjurară pe Yu Ra și pe ceilalți trei.

„Șobolan!" Urlă Yu Ra când în sfârșit îl văzu pe Gi Hiok la pământ, în timp ce unul din mascați îi punea cătușele. Ba chiar vru să tragă în el luând arma de la brâul unuia dintre complicii ei. Dar n-avu timp destul, căci fu pusă la pământ de unul dintre mascați. Chiar și așa țipa ca din gură de șarpe să fie lăsată să plece, că n-a făcut nimic să merite asta.

„De parcă te-ar crede cineva!" Spuse Kan ironic. Apoi îi dădu raportul lui Lee, „E liber!"

„Minunat atunci! E rândul nostru, băieți!" Le dădu Lee ordinul celorlalți agenți. Apoi, ridicându-se de la locul său, urmat de ceilalți agenți infiltrați printre spectatori, se îndreptară spre locul unde SilGi continua cursa.

Nu reușiră însă să se apropie pe neobservate de el, căci acela, văzându-i pe agenți ieșind de printre spectatori și mai ales nevăzând-o pe Yu Ra, înțelese că se întâmplase ceva. De aceea și înșfăcă drona când sări încă odată în sus. Apoi, când agenții se îndreptau spre el, aruncă drona înspre ei, cu gând să scape.

Drona însă lovi doar pământul din fața lui Lee, făcându-se țăndări. Dar nu fu fără urmări, căci o așchie de plastic îi făcu căpitanului o tăietură adâncă pe braț. De aceea și șuieră Lee furios printre dinți, „A naibii dobitoc!" Și, înșfăcând scaunul arbitrului, îl aruncă înspre SilGi.

Lovind cimentul, scaunul ricoșă și-l lovi pe SilGi în picior în cele din urmă, forțându-l să îngenuncheze. El însă nu stătu mult locului. Ridicându-se cât de curând, începu să fugă spre ieșire, șchiopătând și aruncând cu tot ce putea înspre agenți ca să-i țină departe de el.

Din această cauză și nu fu atent. Când vru să cotească la dreapta, se lovi în plin de unul dintre agenți. Iar acela, nici una nici două, îl înșfăcă de braț și-l aruncă peste umăr, iar când SilGi atinse pământul icni de durere. Timp să-și plângă durerea n-avu însă, căci același agent îl înșfăcă de braț și-l puse pe burtă. Dar avu nevoie de ajutorul colegilor ca să-l încătușeze, căci SilGi, simțind funia strângându-se în jurul parului, începu a se zbate.

Când fu ridicat în cele din urmă în picioare, îi fu dat să înfrunte un alt dușman: pe Lee, care-i rânji în față, „Calm, băiete, în caz contrar rămâi fără braț!" Îi spuse căpitanul, rânjind. „La fel cum n-are rost să te agiți atâta, căci din mâna mea nu scapă nici șobolanii!"

„Gunoaie!" Le strigă SilGi, înfuriat. „Nici nu știți cu cine vă puneți!"

„Da, da, dacă zici! Acum: luați-l naibii din fața mea până nu-i sucesc gâtul pentru rana făcută," le spuse Lee agenților, simțind că îl ustura rana de pe braț.

Privi însă cât de curând la Kan când acela îi spuse în glumă, „Acum poți respira ușurat."

„Nu, da. Ai dreptate. Încă un gunoi luat de pe stradă. Dar totuși nu-s pe deplin fericit."

„De ce? Sperai să prinzi și „peștele cel mare" odată cu asta?"

„Nu zic nu. Dar... trebuie să mă mulțumesc și cu ce am prins în plasă, nu-i așa?"

„Oricum n-ai altă șansă. Plus la asta, ai șansa acum să fii ridicat în grad," îl tachină Kan, arătând spre rana care sângera. „Rănit la datorie, cum altfel?!" Apoi îi întinse batista sa.

Lee însă râse, „Mă mulțumesc și cu bandajul unui „iubi" ca tine," și-i făcu din ochi.

„Te descurci tu și singur!" Răspunse Kan pe un ton arțăgos. După care aruncă batista spre Lee și-i întoarse spatele.

„Țâfnos ca întotdeauna," murmură Lee surâzând, după ce prinse batista din zbor. De bandajat însă îl bandajă unul dintre agenți, căci c-o mână nu se descurcă. Chiar și așa era fericit, căci câștigase încă un prieten în persoana lui Kan.