
Synopsis
La începutul acestei lumi, când Primul Război dintre Bine și Rău a avut loc, Balanța Timpurilor s-a despărțit și multiplele ei părți s-au ascuns pe Pământ. Acei care au în puterea lor restabilirea Balanței sunt Rophionii, despre care profeția spune că vor da naștere Unului, ființa cu sânge de om și lup curgându-i prin vene și singurul care va fi capabil să controleze timpul.
Dar răul nu doarme. El spionează de pretutindeni, căci acolo unde este casa Rophionilor, în pădurea cu același nume, este și ascunzătoarea întunericului, care așteaptă doar momentul potrivit pentru a ataca Lumea și a o supune pe vecie.
Cu toate acestea Lumea are propriile planuri și va fi cea care va decide cine va fi cel care o va conduce, în Ultima Bătălie, din Valea Tăcerii, acolo unde totul a început și unde totul se va sfârși, dând Rophionilor Putea Magică și darul Iubirii.
Semințele Răului. Pădurea Rophion este prima carte din seria de 10 romane, care se vor axa pe relatarea istoriilor interesante născute din Magie, Fraternitate, Iubire și Devotament, care sunt capabile să lupte împotriva răului, doar pentru a-și controla propriul suflet și pulsațiile vieții lor pe pământ.
Pentru ce tip de cititor este această carte? Este posibil să-ți placă Semințele Răului. Pădurea Rophion, dacă…
iubești să citești povești pline de secrete, trădări, lupte pentru supremație și o mulțime de secrete și Evenimente Epice relatate în Mitologia Internațională.
****
Acest roman conține în sine Magie, Acțiune, Iubire și Suspans, incluzând în sine puterea cititorului care iubește să citească povești fantastice în care frăția prevalează asupra trădării, iar iubirea învinge Răul.
(Traducere a originalului „Seeds of Evil. Rophion Forest”)
(Translation into Romanian of the Original Novel "Seeds of Evil. Rophion Forest.")
Tags
Table of Contents
- 1CAPITOLUL 1: NASTEREA UNEI INIMI DE LUMINA2024-11-13
- 2CAPITOLUL 2: PRIMA LUPTĂ2024-11-13
- 3CAPITOLUL 3: URMELE TRECUTULUI. GENEZIS2024-11-13
- 4CAPITOLUL 4: SAMAYA2024-11-13
- 5CAPITOLUL 5: INIMĂ DE FRATE2024-11-13
- 6CAPITOLUL 6: RESPIRAȚIA DIAVOLULUI2024-11-13
- 7CAPITOLUL 7: FORMA AEON2024-11-13
- 8CAPITOLUL 8: RÂUL PĂCATELOR2024-11-13
- 9CAPITOLUL 9: DIAMANTUL IMORTALITĂȚII. SĂMÂNȚA MORȚII2024-11-13
- 10CAPITOLUL 10: O SCLIPIRE DE LINIȘTE. MIROSUL TRECUTULUI2024-11-13
- 11CAPITOLUL 11: MI-I DOR DE TINE, MAMĂ! ȘI O STEA GALBENĂ S-A ARĂTAT2024-11-13
- 12CAPITOLUL 12: DOUĂ INIMI CE BAT ÎN PIEPTUL UNEI MAME2024-11-13
- 13CAPITOLUL 13: SHAMAN2024-11-13
- 14CAPITOLUL 14: INMAR ȘI INIMA UNEI VULPI ROȘCATE2024-11-13
- 15CAPITOLUL 15: UN FALS ȘI UN AUTENTIC2024-11-13
- 16CAPITOLUL 16: SALVARE PENTRU PUIUL DE LUP2024-11-13
- 17CAPITOLUL 17: POIANA UMBRELOR. GARDIANUL TRISTEȚILOR2024-11-13
- 18CAPITOLUL 18: PRIMA BĂTĂLIE NU ÎNSEAMNĂ RĂZBOIUL2024-11-13
- 19CAPITOLUL 19: DESTINE FURATE2024-11-13
- 20CAPITOLUL 20: RESPIRAȚIA DE GHEAȚĂ A PIERZANIEI2024-11-13